Ce problemă trebuie să rezolve Universitatea de Vest din Timișoara pentru a...

Ce problemă trebuie să rezolve Universitatea de Vest din Timișoara pentru a da un nou verdict în cazul tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi

0
DISTRIBUIȚI

 

kovesi-1024x816

Până să se afle un punct de vedere din partea Universității de Vest în legătură cu plagiatul de care e acuzată șefa DNA, mai e de așteptat. Structurile care se ocupă de acest aspect respectă cu strictețe birocrația.

Abia marți, 11 octombrie, dimineața, sesizarea cu privire la plagiat a ajuns la Comisia de Etică a UVT.

Deși luni, 3 octombrie, în timpul vizitei președintelui Klaus Iohannis, oficialii UVT admiteau primirea din partea clujenilor de la Asociația Grupul pentru Reformă și Alternativă Universitară – GRAUR, a unei sesizări legate de plagiatul Codruței Kovesi, abia peste o săptămână aceasta a fost transmisă către Comisia de Etică a UVT.

”În cursul zilei de luni, 3 octombrie, Universitatea de Vest din Timișoara a primit punctul de vedere al Școlii Doctorale de Drept și a solicitat informații suplimentare pe care le așteaptă în zilele următoare”, aceasta a fost informarea de acum o săptămână.


Luni, 10 octombrie, singura noutate era că s-a discutat, în aceeași zi, în Consiliul Școlii Doctorale ca sesizarea GRAUR să fie transmisă Comisiei de Etică, iar aceasta și fost transmisă, conform oficialilor UVT.

”Sesizarea a ajuns la Comisia de Etică, și va urma procedurile”, a declarat, marți, 11 octombrie, Florin Jurca, purtătorul de cuvânt al UVT.

Ce urmează? Printre altele, Comisia de etică va trebui să găsească un specialist în drept penal, deoarece singurul de la Facultatea de drept e parte în dosar, fiind vorba de Viorel Pașca, conducătorul tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi.

Reamintim că pe 16 decembrie 2011, șefa DNA și-a susținut la Timișoara teza de doctorat cu titlul ”Combaterea crimei organizate prin dispoziții de drept penal“.

În sală s-au aflat fostul procuror general al României, Mircea Criste, șeful SRI, George Maior, generalul Florian Coldea, procurorul general adjunct Marius Iacob, dar și numeroși șefi din Poliție sau de la Parchetele din zona Banatului.

Comisia de doctorat, stabilită de rectorul UVT (conform uzanțelor) a fost condusă de decanul Facultății de drept, avocatul Radu Motica. Ceilalți patru membri au fost Viorel Pașca, conducătorul doctoratului, actualul rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, Tudorel Toader, profesorul Ștefan Deaconu, îndrumător de doctorate, în domeniul științelor juridice la Facultatea de Drept a Universitatății București, respectiv avocatul Dorel Juleanu, profesor de proceduri penale la Facultatea de Drept din Timișoara, acesta din urmă fiind cerut în componența comisiei char de către Pașca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.