Născut la 12 iulie 1882 în comuna cărășeană Cornea, așezarea de baștină a familiei tatălui, Traian Lalescu a urmat clasele primare la București, gimnaziul la Craiova și Roman și liceul la Iași, deoarece tatăl său, funcționar de bancă, a fost nevoit să se mute în mai multe rânduri cu serviciul. Viitorul matematician și-a demonstrat chemarea pentru această disciplină încă din adolescență, la 16 ani devenind deja colaborator al prestigioasei reviste „Gazeta matematică”. Avea să-și dedice întreaga viață studiului matematicii, devenind cunoscut și apreciat pentru lucrările publicate.
Studii și carieră
Deși situația familiei era destul de modestă, Traian Lalescu nu a renunțat la studii și a urmat cursuri universitare de inginerie și matematică, fiind mereu șef de promoție. A avut șansa de a studia cu profesori renumiți, printre care Gheorghe Țițeica, Spiru Haret sau Ermil Pangrati. După ce și-a susținut lucrarea de licență, în 1903, obținînd calificativul “foarte bine”, a primit o bursă din partea filantropului Vasile Adamachi pentru a-și desăvârși studiile la Paris, iar în 1908 a devenit doctor în matematici la universitatea Sorbona cu teza „Sur l’équation de Volterra”, care reprezintă prima contribuție românească importantă în domeniul ecuațiilor integrale.
A fost profesor la Facultatea de științe și la Politehnica din București, unde, în anii care au urmat, a predat analiză și elemente de mecanică la universitate, statică grafică la Școala de Poduri și Șosele și un curs de ecuații integrale, tot la universitate, dobândnd și titlul de doctor docent. Până la izbucnirea primului război mondial, pe lângă cursurile extrem de diverse susținute la universitate, Traian Lalescu a mai predat la licee prestigioase din București, precum Gheorghe Șincai sau Dimitrie Cantemir. În 1911 a publicat primul tratat din lume despre ecuațiile integrale și valoroase lucrări cu caracter didactic despre calculul algebric și geometria analitică. După primul război mondial, Traian Lalescu s-a numărat printre cei care, la Paris, au susținut unirea tuturor provinciilor românești.
Traian Lalescu, primul rector al Școlii Politehnice din Timișoara
La 11 noiembrie 1920, Regele Ferdinand semna Decretul Regal prin care se înființa Școala Politehnică din Timișoara, orașul devenind astfel centru universitar.
Traian Lalescu pledase insistent pentru înființarea acestei școli și, împreună cu Stan Vidrighin, a fost membru fondator al Şcolii Politehnice din Timişoara. El a fost primul rector al nou-înființatului institut superior și a acceptat cu multă bucurie această numire dar a refuzat să fie plătit pentru munca pe care a depus-o ca rector.
În perioada în care a condus școala universitară, a predat un curs de organe și mașini și a înființat un laborator de chimie și altul de fizică. A reușit, de la bun început, să impună institutului un prestigiu care s-a menținut și în anii care au urmat, prin profesorii care au predat aici, prin cursurile pe care aceștia le-au susținut în premieră la Timișoara și prin laboratoarele pe care le-au înființat. Tot el a fost cel care a fondat “Revista Matematică” din Timișoara iar din primul an de funcționare a institutului a fost editat „Anuarul Școlii Politehnice”, care a apărut fără întrerupere până în anul 1937, cuprinzând toate informațiile despre procesul de învățământ din fiecare an.
Traian Lalescu a inițat și un ciclu de conferințe publice și prelegeri științifice menite să completeze formarea intelectuală și cultura generală a studenților și a înființat un cerc al acestora, după modelul celor existente în marile centre universitare europene. Pasionat de sport, s-a aflat în fruntea profesorilor și studenților care au pus bazele clubului universitar sportiv din Timișoara. Traian Lalescu a fost și deputat de Caransebeș și raportor general al bugetului statului pentru anul 1925, în guvernul lui Ionel Brătianu.
Activitatea științifică
După ce s-a retras de la conducerea Politehnicii timișorene, Traian Lalescu a continuat să țină cursuri la universitatea bucureșteană, desfășurând în paralel o prestigioasă muncă științifică. Lalescu a introdus noțiunile de salturi unghiulare și liniare în domeniul seriilor trigonometrice, formulând un nou punct de vedere în această teorie, s-a preocupat atît de matematica pură cât și de fizica matematică dar și de aplicațiile practice ale științelor pure. Printre lucrările sale cu conținut aplicativ se numără “Asupra teoriei matematice a aeroplanelor”, „Asupra pendulului lui Foucault” sau „Asupra funcțiilor poligonale periodice cu aplicații în electrotehnică”. A publicat, de asemenea, numeroase lucrări științifice în domeniul matematicii pure și al fizicii matematice dar și o carte intitulată „Le problème ethnographique du Banat”.
S-a stins din viață prematur, la doar 47 de ani, la București. În anul 1930, la un an după moartea sa, în fața Școlii Politehnice de pe bulevardul Mihai Viteazul din Timișoara, a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Corneliu Medrea, unul din prietenii săi. Un alt bust de bronz a fost ridicat și în comuna sa natală. Din anul 1990 a devenit membru post-mortem al Academiei Române și mai multe instituții de învățământ îi poartă numele.
Surse foto: secundatv.ro, radiotimisoara.ro, banaterra.eu
