O locuință simplă, în care tradiția a fost îmbinată cu modernitatea, aflată pe str. Gheorghe Ranetti, a fost aleasă de timișoreni drept una dintre cele mai frumoase case din oraș, în cadrul unui concurs.
Mai multe fotografii care ilustrau cele mai apreciate clădiri din Timișoara au fost încărcat pe site-ul casacare-miplace.ro, în cadrul unui concurs cu același nume, iar locuitorii au fost invitați să voteze imaginile preferate. Perioada de votare s-a încheiat în 10 octombrie, iar ieri organizatorii concursului au anunțat la cine merg cele patru drone oferite ca premii câștigătorilor.
Astfel, fotografia cu locuința unifamilială de pe str.
Gheorghe Ranetti, nr. 20, realizată de Cristina Precupaș, a strâns cele mai multe voturi, fiind urmată de Natalia Luca, ce a fotografiat Catedrala Mitropolitană, și de Adina Tulceanu, care a realizat o fotografie cu Opera Națională Română.
De asemenea, o dronă a primit și Alexandru Todirică pentru o imagine cu clădirea fabricii de pantofi Guban, fiind premiat pentru cea mai apreciată motivație.
„Rigidă, brutală și riguroasă în aparență, delicată, responsabilă și demnă în esență. Pe lângă alegerea subiectivă trecută prin filtrul simțului estetic personal, motivul pentru care am înscris clădirea fabricii de pantofi Guban, îl reprezintă pericolul pierderii acesteia datorită masivelor demolări din vecinătate. Trebuie salvată și protejată înainte de a fi distrusă. Eu cred că este datoria noastră să păstrăm această ‘casă’ vie, deoarece este un element important din istoria recentă a orașului”, a explicat Alexandru Todirică, cel care a realizat fotografia cu fabrica Guban.
Timișorenii sunt așteptați în perioada 21-23 octombrie în Piața Sfântul Gheorghe la expoziția fotografiilor înscrise în concurs. Premierea și vernisajul expoziției vor avea loc vineri, 21 octombrie, în Piața Sfântul Gheorghe, de la ora 18.00. Expoziția va rămâne deschisă până duminică, 23 octombrie, ora 20.00.