Un timișorean, autorul unui film FABULOS despre sălbăticia din Carpați. Vezi când...

Un timișorean, autorul unui film FABULOS despre sălbăticia din Carpați. Vezi când este premiera VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

12304066_1086530724691181_3261845209942249048_oUn timișoream  a regizat cel mai emoționant film documentar despre cea mai vastă zonă de sălbăticie (autentică) din Europa. A stat lângă scorpioni negri, a privit față în față râși, urșli, capre negre; a admirat penajul cocoșilor de munte dar și delicatețea fluturilor, florilor rare sau a ciupercilor. Cristian Ilea este unul din cei mai talentați oameni de imagine din România, cooptat deseori îmn proiecte internaționale. Acum a regizat pentru WWF documentarul ”Sălbăticia din Carpați, bogăție pentru oameni”, realizat în cadrul proiectului omonim.

screen-shot-2016-10-13-at-11-43-29-am

”Am avantajul că sunt singurul din România cu o specializare în Wildlife Filmmaking facută în Africa de Sud, susținută de Animal Planet”, a declarat Ilea pentru cititorii PRESSALERT.ro. În film, privitorii descoperă animale și plante care nu și-au imaginat că există altundeva decât în atlase sau la televizor.

screen-shot-2016-10-13-at-11-42-41-am

Filmul scoate în evidenţă importanţa conservării sălbăticiei pentru comunităţile locale punând accent pe activităţile bazate pe folosirea resurselor naturale care pot să genereze beneficii economice în mod sustenabil.


Sunt urmărite promovarea obiectivelor naturale, potenţialul turistic şi obiceiurile locale, dar şi elemente specifice de biodiveristate şi specii cheie care reflectă caracterul de sălbăticie al locurilor. Deşi sunt surprinse șase arii protejate distincte în Carpații din sud-vestul României (patru Parcuri Naţionale, un Parc Natural şi un Sit Natura 2000), este prezintat caracterul compact al zonei sălbatice şi potenţialul acesteia de conectivitate.

screen-shot-2016-10-13-at-11-44-20-am

S-a filmat un an, s-a mai montat jumătate de an, iar după un an și jumătate, filmul emoționant e gata să fie privit. Durata documentarului este de 30 de minute. Imaginea e asumată de o echipă de profesioniști din București, Reșița și Timișoara: Cristian Ilea, Rafael Vasilcin, Silviu Matei, Mihai Leu, Olimpiu Vuia.

Pe 25 octombrie, filmul va fi proiectat prima data la Timișoara, la Ambasada.

”Sălbăticia înseamnă armonie și echilibru. O zonă sălbatică e aceea în care procesele naturale se desfășoară firesc: nici viața speciilor, nici peisajul nu sunt modificate substanțial de om sau afectate de activitățile lui. Puține astfel de zone au mai rămas în Europa și de aceea valoarea lor e, cu fiecare zi, mai mare: doar aici mai găsim specii care altădată împânzeau continentul, doar aici peisajul e încă acela al începutului de lume. Sud-vestul României este una dintre puținele astfel de zone din Europa”, arată cei de la WWF România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.