Alina Gorghiu: „E un efort asiduu la PSD să îmi facă promovare...

Alina Gorghiu: „E un efort asiduu la PSD să îmi facă promovare în Timiş”. Ce spune despre campania electorală

1
DISTRIBUIȚI

marilen-pirtea-alina-gorghiu

Este criticată de social-democrații din județ pentru că a venit să candideze pentru un mandat de senator în Timiș, dar lidera PNL, Alina Gorghiu, este convinsă că lucrurile nu sunt chiar așa sumbre precum par la nivel de declarații. Aceasta a explicat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că unele partide politice joacă murdar în această campanie electorală, nerespectându-și adversarii. Gorghiu a pus totul pe seama legislației care a interzis bannerele.

„Au fost câteva cazuri care s-au soldat cu sesizări penale, din câte știu două chiar la domnul Dragnea acasă că așa se întâmplă, ghinionul domnului Dragnea. Toate belelele la dânsul acasă se întâmplă, dar în rest nimic spectaculos, niciun fel de încălcare flagrantă a legislației electorale. (…) Cred că la nivel național se duce o campanie relativ urâtă și am spus-o nu o dată, este o campanie care din păcate înseamnă multă agitație la PSD, înseamnă chiar și amenințări mai mult sau mai puțin voalate.


Ați văzut declarația lui Liviu Dragnea, «el lidero» de la PSD, care a spus că vrea dreptate până la capăt și că o să aibă grijă într-o viitoare guvernare, dacă va câștiga, de toți adversarii lui politici. Aș vrea să vă spun că indiferent de ce aud și ce va spune PSD pentru mine este de neconceput ca o persoană care este condamndată penal să aspire, nu să ocupe poziția de premier. Șef la PSD poate să fie, nu e nimic ilegal, e imoral, dar dacă cei din oastea PSD acceptă acest lucru, este opțiunea domniilor lor”, a declarat Gorghiu. Aceasta a acuzat și că momentan pesediștii se agită să schimbe legea pentru ca Liviu Dragnea să poată ocupa o poziție executivă.

Gorghiu: „E un efort asiduu la PSD să îmi facă promovare în Timiş”

Despre vizitele pe teren făcute în perioada campaniei electorale în Timiș, dar și despre interacțiunile cu adversarii politici întâlniți în județ Gorghiu a comentat că „mai sunt replici, dar să ştiţi că în teren fiecare ar trebui să îşi vadă de campania lui. Eu nu am să dau replici nimănui din judeţul Timiş. Am văzut că lumea tot încearcă să mă promoveze, să îmi promoveze originile, să îmi promozeve clipurile, e un efort asiduu la PSD să îmi facă promovare în judeţul Timiş şi le mulţumesc, e judeţul în care candidez şi mă bucur că află foarte multă lume că aici candidez şi că îmi doresc să fac din judeţul nostru un lucru bun, să rezolv împreună cu domnul primar Robu toate proiectele la care ne-am angajat, însă chiar nu am de gând să răspund. Campania mea este una pozitivă, una de construcţie, dacă domniile lor vor înţelege să facă acelaşi lucru,e opţiunea lor. Eu le doresc succes”.

1 COMENTARIU

  1. Nascuta in Moldova si formata in Bucuresti, doamna Gorghiu reprezinta Timisoara.
    Pai ce timisoreni voteaza din nou cu ‘miticii’ propusi de la Bucale ?!?!?
    Nu ne-ar fi rusine sa ne tot plangem, ca Bucurestiu nu ne da, nu ne face , ca da fonduri in Moldova, si noua ni se baga pe gat un reprezentat moldo-bucurestean ???!!!
    Dar timisoreni nu avem capabili sa candideze ??? sau toti stau drepti si cu capul plecat cand vine ordinul de sus de la Bucale ?
    Rusinica…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.