”Beaujolais nouveau”, sărbătoarea franceză a vinului, celebrată și la Timișoara. Vezi care...

”Beaujolais nouveau”, sărbătoarea franceză a vinului, celebrată și la Timișoara. Vezi care este povestea acestui obicei vechi de decenii FOTO

0
DISTRIBUIȚI
1-fierobe-si-bedros
Cyrille Fierobe (centru) și Dan Bedros (dreapta)

Institutul Francez din Timișoara și centrul de afaceri franco-român au sărbătorit, în 17 noiembrie, tradiționala sărbătoare a francezilor ”Beaujolais nouveau”, cu degustarea celebrului vin, brânzeturi fine și un recital de cântece franțuzești. Peste o sută de invitați – oficialități, diplomați, reprezentanți ai mediului economic, universitar și cultural și alți colaboratori ai institutului au fost prezenți ieri seară în vila de pe bulevardul C.D. Loga.

Noul director al Institutului Francez, Cyrille Fierobe, a ținut să remarce că o asemenea seară “à la française” nu a mai avut loc de mulți ani la Timișoara și a dorit mult reluarea acesteri sărbători. Vinul Beaujolais nouveau din mai multe podgorii, împreună cu diferite sortimente din cele mai rafinate brânzeturi franțuzești sosite chiar ieri din Franța au fost oferite din belșug celor prezenți, chiar dacă, așa cum a mărturisit președintele centrului de afaceri franco-român, Dan Bedros, la ora sosirii invitaților o parte din vinul care trebuia să ajungă la institut era încă blocat în trafic.

Beaujolais nouveau, o sărbătoare care a împlinit 65 de ani

În fiecare an, a treia zi de joi a lunii noiembrie este dedicată vinului Beaujolais nouveau, cel mai popular vin francez, vinul „tânăr” care se bea la scurt timp după recoltarea strugurilor. Acest eveniment se sărbătorește de 65 de ani, iar actuala dată aniversară, care începe chiar în primul minut după miezul nopții, a fost stabilită în urmă cu trei decenii.

Înainte vreme, vinurile Beaujolais nu puteau fi comercializate înainte de data de 15 decembrie a anului de producție, dar în 1951 producătorii acestui sortiment au obținut o derogare pentru a pune în vânzare aceste sortimente mai devreme, de unde și numele de „nouveau” dat acestuia. Producerea acestui vin se face după reguli precise. Ciorchinii de struguri se recoltează manual iar pentru fermentarea boabelor e necesară o perioadă scurtă. O metodă specială asigură vinului o aromă de fructe proaspete și o cantitate mică de tanin. Regiunile în care se produc soiurile din care se obține acest sortiment de vin se află în zona departamentelor Rhône și Saône-et-Loire din sud-estul Franței și cuprind în jur de o sută de așezări viticole, printre care Beaujeu, „capitala” istorică de unde provine numele regiunii și al renumitului vin.

O particularitate a acestui vin roșu constă în aroma sa de banane, a cărei intensitate se stabilește prin procesul de fermentare. Acest vin, cu mare trecere, se bea repede și nu se păstrează mai mult de șase luni.


Anul trecut, s-au comercializat în Franța și nu numai peste 30 de milioane de sticle de Beaujolais nouveau, vinul fiind căutat și prețuit și în țări asiatice precum Japonia sau Coreea de Sud, unde este sărbătorit cu un ceremonial care i-a uimit pe cei mai entuziaști producători francezi.

O poveste franco-română de opt decenii

În acest an, Institutul Francez din București a împlinit 80 de ani de existență de la stabilirea sediului său pe bulevardul Dacia, în casa Olănescu, după ce, în urma demersurilor unor intelectuali și diplomați francezi și români, statul francez a cumpărat vila boierească pentru a înființa un institut de studii superioare. În ciuda vicisitudinilor vremii, institutul funcționează neîntrerupt în acel imobil de 80 de ani. Cu acest prilej, a fost lansat volumul “București, bulevardul Dacia 77. O poveste franco-română”, în care autorul, Richard Edwards, încearcă să reconstituie întâmplări, amintiri și momente istorice petrecute în vechea casă în ultimele opt decenii. Cartea va fi lansată și la Timișoara în 19 noiembrie, ora 11,00, la librăria Cărturești de pe strada Mercy, în prezența autorului.

Foto: Constantin Duma

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.