Liderul PSD Timiș îi acuză pe liberali că folosesc centura de sud...

Liderul PSD Timiș îi acuză pe liberali că folosesc centura de sud în scop electoral. De ce crede că proiectul ar putea fi un eşec

0
DISTRIBUIȚI

sorin grindeanu (4)

Președintele Consiliului Județean Timiș, Sorin Grindeanu, este nemulțumit de modul în care se poartă discuțiile pe tema finanțării centurii de sud. Mai mult, acesta are şi dubii cu privire la realizarea proiectului de către fosta CNADNR în regie proprie.

„V-aţi uitat pe acest scadenţar? Scrie în regie proprie. E semn de întrebare. Poate nu știu eu toate amănuntele, nu exclud lucrul ăsta, dar e un fel de inovație treaba asta, dar m-aș fi așteptat ca cel puțin dacă tot a fost o vizită a domnului ministru Bușe la primărie, dacă tot au fost candidați – că eu nu știu de altă calitate a doamnei Alina Gorghiu în Timiș – puteau să fie candidați și de la celelalte partide, astfel că dacă este vorba de un tehnocrat să spună tehnocrat și celorlalte partide că ăsta este scadențarul, în forma asta vrem să ne ducem.


Așa cu o lună înainte de alegeri au descoperit toți apa caldă. Acest guvern este de un an, nu e venit de o lună, ci de un an. Acest scadențar putea să fie dat de mai demult. De un an a venit guvernul apolitici. Masterplan-ul l-au trecut prin hotărâre de guvern cu sforțări. Să ne înțelegem. Ori sunt tehnocrați și nu au implicări din astea politice și atunci ar fi trebuit să fie invitați și alți candidați la această discuție cu ministrul Tranporturilor, ori nu sunt tehnocrați și au implicare politică, dar atunci să iasă din această ipocrizie, pentru că este o ipocrizie. Să își asume frumos: da, noi suntem cu PNL, susținem. Ba nu vrei să fii pe afișe, ba vrei. Ca să fii primar sau președinte de consiliu județean, consilier local, parlamentar îți asumi, te duci și candidezi. Chestiunea asta are o doză mare de ipocrizie și călare și pe jos”, a comentat Grindeanu.

Liderul CJ Timiș este nemulțumit de faptul că nu a fost invitat să ia parte la discuții, pentru a pune întrebări în legătură cu anumite aspecte care, în viziunea sa, sunt esențiale. „Eu am spus că susțin și m-aș bucura să fie realist ceea ce s-a prezentat acum câteva zile. Spre deosebire de alții care acum descoperă că nu avem centură, eu locuiesc aici și știu de necesitatea de a avea acestă centură, dar am avut un semn de întrebare. Se putea ca el să fie eliminat dacă se considera necesar ca președintele de consiliu județean să fie invitat la acea întâlnire cu domnul Bușe. Nu știu cum se va realiza în regie proprie, repet, nu sunt deținătorul adevărului absolut. Din ce m-am informat până acum să se realizez în regie proprie ar fi o inovație”, a adăugat Grindeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.