Începe Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad, sub semnul lui...

Începe Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad, sub semnul lui Shakespeare. Ce piese veți putea urmări

0
DISTRIBUIȚI

teatru arad

Teatrul „Ioan Slavici” din Arad găzduiește, între 12 și 20 noiembrie, cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Clasic.

Pentru ediția din acest an, când se împlinesc 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare, atenția organizatorilor s-a îndreptat spre puneri în scenă ale unor piese de teatru scrise de marele dramaturg englez.


Spectatorii vor putea vedea pe scena teatrului arădean, chiar în prima zi a festivalului, „Îmblânzirea scorpiei”, un spectacol muzical realizat de Teatrul de Comedie București, iar în zilele următoare, “A douăsprezecea noapte”, o montare a teatrului Metropolis București, „Hamlet”, spectacol selectat din repertoriul teatrului național timișorean, și „Romeo și Julieta”, în interpretarea actorilor de la teatrul național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, piese care au rezistat timpului și sunt mereu actuale prin tematica abordată de autor dar și prin puneri în scenă mai apropiate de vremurile de azi.

La Arad va fi prezent și teatrul național “Vasile Alecsandri” din Iași cu piesa „Cafeneaua” de Carlo Goldoni, teatrul „Regina Maria” din Oradea cu „Domnul Jurdan”, o rescriere dramatică de Victor Ioan Frunză după „Burghezul gentilom” de Molière și „Jourdain cel scrântit” de Mihail Bulgakov, teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” din București, cu spectacolul „Omul cel bun din Seciuan” de Bertold Brecht, teatrul „Odeon” din București cu o montare „Svejk” după Jaroslav Hašek și facultatea de teatru și televiziune de la universitatea Babeș-Bolyai, cu spectacolul non-verbal „Solo-Goya”, realizat pe baza unui scenariu colectiv.

Piesa “Metoda Grönholm” de Jordi Galceran va fi jucată la teatrul din Arad de actorii teatrului național din Pécs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.