Leo Iorga: „Cei care ascultă muzica noastră sunt în general oameni care...

Leo Iorga: „Cei care ascultă muzica noastră sunt în general oameni care au trăit tinereţea împreună cu noi“. Vezi când va susţine un concert în Timişoara

0
DISTRIBUIȚI
Leo Iorga, Teo Boar şi Vlady Cnejevici vor susţine un concert extraordinar la Timişoara
Leo Iorga, Teo Boar şi Vlady Cnejevici vor susţine un concert extraordinar la Timişoara

Legendarul muzician Leo Iorga va susţine un concert extraordinar alături de Teo Boar şi Vlady Cejevici, evenimentul urmând să se desfăşoare vineri 11 noiembrie de la ora 22.30 la Charlie’s Pub. Muzicienii vor interpreta atât piesele cele mai iubite ale anilor ’80-’90, ca „Trenul pierdut”, „Să te gândeşti din când în când la mine”, „Cine eşti tu oare?”, „Mă voi întoarce”, „Toamna în sufletul meu”, „Fata din vis”, „Singur în noapte”, cât şi hituri internaţionale.

În cadrul unui interviu acordat site-ului Redactia4Fun muzicianul a fost întrebat dacă nu s-a gândit să facă două – trei piese noi care să abordeze un stil diferit. „Nu, lumea ne vrea pe noi aşa cum suntem. Cei care ascultă muzica noastră sunt în general oameni care au trăit tinereţea împreuna cu noi şi ei sunt principalul nostru public. Totuşi nu trebuie să uităm că în muzică există o mare ciclitate; muzica ascultată”, a răspuns el.

Recent, Leo Iorga a susţinut un concert extraordinar la Bucureşti, în cadrul căruia au apărut câţiva din cei mai cunoscuţi artişti autohtoni, printre care s-au numărat Dan Bittman, Mircea Baniciu, Connect-R, Bodo sau Gabriel Cotabiță.


„A fost un concert maraton din toate punctele de vedere şi ca lungime şi ca prezenţă de artişti. Au fost prezenţi colegi de-ai niştri de breaslă de la Marius Baţu, Dan Bittman,  Bodo…practic din toate zonele muzicale. Fiecare a cântat trei piese. Noi am început să cântăm cu două piese din repertoriul formaţiei Cargo, din perioada în care a fost Leo la Cargo, respectiv Povestiri din gară şi Erată. A fost o deschidere timişoreană a concertului de la Bucureşti“, ne-a declarat Teo Boar.

Leo Iorga s-a născut în data de 2 decembrie 1964 la Arad  şi până în 1985 a colaborat cu grupul „Pacific”, după care în 1988 a fost solistul trupei Cargo. Mai apoi a devenit cunoscut ca solist al trupei Compact. La începutul anului 2011, Leo Iorga a fost diagnosticat cu cancer pulmonar şi a avut parte de mai multe operaţii costisitoare.

„Recitalul nostru din Timişoara face parte dintr-un mic turneu pe care îl facem în Banat. Joi vom cânta la Lugoj la Space Bowling şi după Timişoara vom susţine un recital la Reşiţa sâmbătă la Soho House. Sperăm să fie o atmosferă prietenească. Vor fi concerte – eveniment, căci fiecare recital cu Leo e eveniment. Eu cu Vlady vom deschide concertul de la Timişoara cu un program de cover-uri internaţionale foarte cunoscute, după care Leo va cânta alături de noi cele mai cunoscute piese de-ale lui. Vom cânta piesele de la Cargo, de la Compact şi multe altele. O să fie un program foarte dens şi concentrat şi îi aşteptăm pe toţi prietenii noştri timişoreni la eveniment”, ne-a declarat Teo Boar. Biletele pentru concertul din Timişoara susţinut de Leo Iorga, Teo Boar şi Vlady Cnejevici costă 30 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.