Mii de credincioşi din întreaga ţară sunt aşteptaţi să se roage, în acest sfârşit de săptămână, la mormântul lui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop, judeţul Hunedoara.
Astfel, sâmbătă începe pelerinajul la mănăstire pentru că, pe 28 noiembrie, se împlinesc 27 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca.
Potrivit Hunedoara Liberă, luni va avea loc o slujbă specială oficiată de mai mulţi ierarhi, urmată de una de parastas la mormântul părintelui, despre care se spune că face minuni. Acesta este motivul pentru care Prislop se numără printre cele mai vizitate mănăstiri din România.
În prezent, se fac demersuri pentru canonizarea lui Arsenie Boca, care a murit în 28 noiembrie 1989, fiind îngropat la Mănăstirea Prislop pe 4 decembrie.