Mii de părinţi cu micuţi grav bolnavi la Spitalul de Copii din...

Mii de părinţi cu micuţi grav bolnavi la Spitalul de Copii din Timişoara, găzduiţi într-o casă realizată din donaţii: “Le spunem că e gratis şi nu le vine să creadă”

2
DISTRIBUIȚI
spitalul louis turcanu
Cazare gratuită pentru părinţii celor internaţi la Spitalul de Copii din Timişoara.

În loc să doarmă pe un scaun în salonul în care este internat micuţul lor grav bolnav, la hotel sau la cunoştinţe, de opt ani, în curtea Spitalului de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara funcţionează un spaţiu cu totul special, creat pentru părinţi. Este vorba de o casă cu 16 camere, realizată doar din donaţii, în care părinţii acestor copii internaţi în spital pe termen lung sunt cazaţi gratuit. Astfel, aceştia sunt aproape de copiii lor în momentele cele mai grele.

“Este o casă caldă, primitoare, cu angajaţi cu suflet mare, o casă unde uit de spital şi mă pot bucura de căldura unui cămin”, spune Cristian, în vârstă de 9 ani, care a fost internat la Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara timp de un an. Casa a fost construită în anul 2008, în curtea din spatele Policlinicii unităţii medicale, iar până în prezent au fost cazaţi aproape 7.000 de părinţi.

Este vorba de părinţi ai unor copii cu leucemie, cancere, anemii aplastice sau alte afecţiuni grave, plus mămici care au adus pe lume copii prematur. “Noi avem cazuri foarte rare când părinţii stau doar patru zile în casă. De obicei, stau minim trei săptămâni, am avut părinţi care au stat şi un an.


Din cele 16 camere, 12, prin protocolul pe care-l avem cu spitalul, sunt alocate Secţiei de Hematologie, iar aceşti copii stau mult în spital, o parte beneficiază şi de transplant. Şi aceştia devin prietenii noştri, până la urmă. Pentru că stând în acelaşi spaţiu nu ai cum să nu te legi de ei”, povesteşte Mirela Rogoz, directorul casei construite în curtea Spitalului de Copii din Timişoara.

Pe de altă parte, părinţilor cărora li se propune să fie cazaţi în casă rămân uimiţi când află că nu trebuie să plătească nimic. “Cu acordul spitalului, pot locui şi copiii în casă alături de părinţi. Când le spunem că nu trebuie să plătească nimic ca să locuiască în casă, părinţilor nu le vine să creadă. Tot timpul întreabă cât costă şi sunt foarte impresionaţi şi mulţumiţi de ce găsesc acolo”, spune Daniela Nicolau, asistentă-şefă pe Secţia de Chirurgie Pediatrică a Spitalului de Copii din Timişoara.

2 COMENTARII

  1. Bravo! O mare apreciere, din toata inima. Astfel de situatii trebuie aplaudate si respectate. Nu am cuvinte sa exprim recunostinta pentru o astfel de cauza!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.