Investiție după mult timp la Stadionul CFR. În ce stadiu se află...

Investiție după mult timp la Stadionul CFR. În ce stadiu se află dorința ”leoparzilor” de a prelua baza sportivă și ce finanțator ar putea reveni la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI
”sinteticul” apărut la Gara Mare
”sinteticul” apărut la Gara Mare

Aflată într-o stare continuă de degradare, pentru arena de la Gara Mare mai există încă speranțe de reabilitare. O mică investiție după o perioadă neagră pentru clubul CFR Timișoara e cea într-un teren sintetic, de mici dimensiuni, care răsare în spatele tribunei I. Președintele executiv Constantin Nedela a avansat un nou termen legat de trecerea stadionului de la CNCF CFR SA în administrarea clubului sportiv, moment după care investitorii ar putea (re)apărea la ”leoparzi”.

Timișorenii care au trecut prin weekend pe la bătrâna arenă a CFR-ului au fost poate mirați să vadă mișcare în spatele tribunei I – periculoasă dacă nu ești de-al locului. Aici a răsărit un covor verde sintetic, destinat juniorilor clubului. O mini-investiție notabilă, în condițiile în care de ani de zile baza sportivă CFR pare, mai degrabă, în proces de distrugere. ”E o investiție a Centrului de copii și juniori CFR.


Din surse proprii, destinat juniorilor clubului. Urmează să fie acoperit cu un balon pentru ca aceștia să se antreneze și iarna. Am considerat că nu se rentează să dăm noi bani la alte baze în anotimpul rece”, ne-a spus Constantin Nedela. Conducătorul feroviarilor nu a vrut să dea detalii legatel de sursa financiară, în cele din urmă precizând că ”…sunt din cotizații, ne-au mai ajutat părinții copiilor”. ”De exemplu, la fete, unde suntem o surpriză plăcută, locul 2 pe țară, ne-a ajutat și Consiliul Județean Timiș”, a mai spus Nedela.

Nou termen pentru primirea arenei – Toni Doboș printre investitorii interesați

După cum se știe Stadionul CFR e într-o stare avansată de degradare. Președintele executiv al CSF CFR 1933 Timișoara a încercat de ani de zile să obțină administrarea arenei de la Compania Națională a Căilor Ferate CFR SA. Demersurile începute în 2013 nu au funcționat însă conducătorul de la Gara Mare e convins că a găsit portița în legislație prin intermediul Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial, unde acesta se află în consiliul director. Astfel, se așteaptă un răspuns pozitiv pe 9 decembrie din partea CNCF CFR SA.

Semnarea unui contract pentru ca stadionul să fie administrat de clubul sportiv CFR 1933 ar aduce perspective mai roz la Gara Mare. Atât în ceea ce privește arena, cât și relansarea clubului de fotbal feroviar, prin apariția unui investitor. Una dintre surprizele în acest sens fiind zvonurile legate de Anton Doboș, fostul președinte al lui Poli (AEK) în perioada 2002-2005. ”Sunt mulți investitori care își doresc să vină. Discuțiile cu Toni Doboș nu s-au concretizat, dar pot continua”, a conchis Nedela.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.