Născut în 30 noiembrie 1968 la Timişoara, Daniel – Silvian Petre este o figură binecunoscută atât pentru proiectele sale muzicale cât şi pentru volumele de poezii pe care le-a scris de-a lungul anilor.
Una din cele mai cunoscute piese ale grupului Survolaj, formaţie considerată de criticii muzicali autohtoni drept „pioniera blues-rockului psihedelic din România“ este „Cel mai iubit duşman al meu“.
„Nu mai cântasem pe scenă de 10 ani, din 1996, cînd am editat două albume (cu formaţia grunge Chin: «Rezerva de spital» şi «En gros») şi prima mea carte, «Overdose». Eram la Bucureşti, ultramega «down» în perioada aia, îmi muriseră ambii bunici (care îmi ţinuseră loc de părinţi), nu mai călcasem în Timişoara de multă vreme şi era clar că mă aştepta şi un divorţ la orizont. Am luat chitara într-o dimineaţă şi, uitându-mă prin geamul de termopan la pădurea de blocuri gri-chiloţiu, ce se întindea pînă în Bărăgan, printre dropii, a ieşit, nu ştiu cum, şi piesa şi textul. Aveam o maidaneză foarte muzicală pe-atunci, Dora, care la partea de muzicuţă a-nceput să scheaune, deci am realizat că am făcut o piesă «accesibilă». Încă nu îndrăzneam să mă gîndesc că voi cînta din nou, în curînd, cu Survolaj, reunire care mi-a salvat viaţa, la propriu, fiindcă n-aş fi reuşit să ies teafăr, de unul singur, din întunericul acelor ani“, îşi aminteşte Daniel Silvian Petre.
În ceea ce priveşte momentul când a fost cântată pentru prima oară această piesă, artistul ne-a declarat că nu ştie exact. „Nu mai ţin minte. Probabil la un Stufstock. Ba nu, la festivalul de la Buzău, chiar de ziua mea, pe 30 noiembrie. Nu mai ţin minte nici reacţia publicului. Oricum, nu e o piesă care să facă impresie live, e mai degrabă o piesă de radio, de ascultat în maşină. A stat o grămadă de vreme prin topuri. Asta ar fi a treia piesă cu care Survolaj a ajuns în topurile radiourilor, după «Străzi bântuite de noapte» şi «Cântecul ploaiei», la începutul anilor 90“, spune el.
Daniel-Silvian Petre este un poet, prozator, publicist şi muzician român, cunoscut mai ales ca solist al trupei de blues-rock Survolaj, trupă care, în prima parte a anilor ’90, s-a impus atenţiei publicului nu doar prin stilul muzical inconfundabil, ci şi prin textele de calitate.
Daniel-Silvian Petre a debutat editorial în anul 1996, cu volumul de poezii „Overdose” şi a înfiinţat şi trupa grunge Chin.
Despre amintirile plăcute şi neplăcute conectate cu această piesă, muzicianul îşi aminteşte că la filmarea videoclipului „au mers pe şest“. „Amintirile plăcute ar fi reacţia mamelor care-şi aşteptau copiii de la studioul de dans din subsolul casei studenţilor («vai, nu ştiu ce formaţie sunteţi, că nu-mi place rockul, dar să ştiţi că textul ăsta mi-a mers la suflet») şi faptul că, la filmarea videoclipului, regizat de sora mea, Lorena, am cunoscut-o pe actuala mea soţie, tot bucureşteancă, actriţa Mădălina Ghiţescu. Neplăcute ar fi amintirile de la filmările din exterior, fiindcă nu am reuşit să obţinem aprobări să filmăm prin oraş, aşa că am mers pe şest, cu teama de a nu ne amenda jandarmii. La partea din clip cînd cîntăm pe apa Begheiului, nişte aurolaci aruncau după noi cu pietre, de pe celălalt mal. Au stat în frig şi ne-au înjurat cîteva ore bune. Horror au fost şi babele care treceau prin cadru, în Piaţa Unirii, cu pungi de Kaufland în mînă, de trebuia să oprim şi să reluăm filmarea de enşpe ori. Pînă la urmă s-a strecurat o singură babă în clip. A, să nu uit: cu piesa asta am cîştigat, în 2009, marele premiu la festivalul de folk «Om Bun», la Teatrul Nottara, împreună cu Emil Kindlein. Din banii primiţi mi-am plătit facturile la gaz în iarna aia. Dacă aş schimba schimba ceva din melodie astăzi? Aş cânta-o şi mai leşinat decât e, dar nu ar fi posibil aşa ceva cu Survolaj. Băieţilor din trupă oricum le plăcea mai mult partea finală, în care îşi dădeau drumul la smanesul specific Survolaj. Şi aş renunţa la a treia strofă, mi se pare cam forţat textul”, spune el.
În ceea ce priveşte activitatea sa muzicală, Daniel ne-a mărturisit că nu are de gând să „facă pe clovnul“. „Nu mai pregătesc absolut nimic muzical, nu vreau să fac pe clovnul la biciclistele cu barbă din generaţia selfie, care vin la concerte să croşeteze apă minerală şi să-şi facă poze, nu să asculte muzică. Oricum nu aş avea timp, fiindcă sunt babysitter de vreun an şi asta-mi ocupă tot timpul. O să scot, în 2017, o antologie de poezie («Las Begas Blues» cred c-o să-i zic) şi o carte de aforisme. Literatura e mai ieftină, necesită mai puţină logistică şi, nu în ultimul rînd, pot s-o fac singur. Încet dar si(n)gur.“, spune el.
