RAZII de amploare pe șosele: a plouat cu amenzi pentru vitezomani, în...

RAZII de amploare pe șosele: a plouat cu amenzi pentru vitezomani, în Timiș. Pentru ce s-au dat cele mai multe sancțiuni

0
DISTRIBUIȚI

bscap0019

Razii și controale pe șoselele din județul Timiș. Timp de patru zile, polițiștii de la Rutieră au efectuat mai multe controale pentru a-i prinde în flagrant pe cei care încalcă legea rutieră. Aproape jumătate din șoferii sancționați au fost amendați din cauză că au apăsat prea tare pe pedala de accelerație.

De luni și până joi, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, reducerii riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi, precum şi în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare.

Astfel, poliţiştii au întocmit un dosar penal şi au aplicat 366 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 137 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 48 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.

Ca măsură tehnico-administrativă, au fost reţinute în vederea suspendării 40 de permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, semnificaţiei luminii de culoare roşie a semaforului electric, limitelor legale de viteză şi conducerea sub influenţa alcoolului.

De asemenea, au fost retrase 28 de certificate de înmatriculare.


În zilele de weekend poliţiştii rutieri continuă acţiunile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.