Recitaluri cu trupe autohtone şi din Ungaria la primul festival de rockabilly...

Recitaluri cu trupe autohtone şi din Ungaria la primul festival de rockabilly din România. Vezi când va avea loc evenimentul VIDEO

0
DISTRIBUIȚI
Formaţia maghiară Killer Diller Combo va susţine un recital în cadrul primului festival de rockabilly din România
Formaţia maghiară Killer Diller Combo va susţine un recital în cadrul primului festival de rockabilly din România

Primul festival de rockabilly din România, evenimentul numit Manufest, le va oferi celor interesaţi o serie de activităţi interesante şi recitaluri cu trupe din România şi Ungaria.

Festivalul care va avea loc la Timișoara, în perioada 4 – 5 noiembrie, în Manufactura, va programa workshop-uri, vizionări de filme, atelier de portofele rock cu Izabela Alda, tatuaj din henna cu Roxana Gilovano, expoziţie de viniluri şi multe alte activităţi interesante. Recitalurile din prima seară a evenimentului vor fi susţinute de formaţiile Grave For Sale (Timişoara) şi The Crazy Plumbers (Sfântu Gheorghe).

Grave For Sale a luat naştere în 2012 la inițiativa lui Tibi Mijea (tobe) și Iancu Jianu (chitară). Ulterior s-a alăturat Marco Kurunczi la bass, iar Adi Ulmeanu a intrat la începutul lui 2013 în band cu ghitara si sound effects. Sedimentarea band-ului s-a produs la începutul lui 2015, odată cu venirea lui Robyn Grozoni în trupă, care a adus un suflu nou. Grave for Sale sunt probabil prima trupă de surf rock din România, fiind influențați de trupe precum: The Ghastly Ones, Dick Dale, Man or Astroman, Los Straitjackets si The Break, însă până în prezent toate piesele GfS sunt compoziții proprii.

Formaţia The Crazy Plumbers a fost înfiinţată în 2012 din iniţiativa lui Levi (fost membru al formaţiei Recycle Bin) împreună cu Tamas la contrabas şi Moha la tobe.


La început stilul abordat de cei trei a fost rockabilly, dar în scurt timp acesta s-a transformat in psychobilly. După ce trupa s-a completat cu încă o chitară în persoana lui Denver, The Crazy Plumbers a început o serie de concerte. Prima apariţie a formaţiei a avut loc în Vaslui la Open Camp după care a urmat mai multe concerte la întâlniri de motociclişti, şi festivalul Pokefest din Bucureşti. După un timp Tamas a părăsit formația, iar Levi și-a luat locul la contrabas. De atunci trupa continuă activitatea in formulă de trio. În 2015 The Crazy Plumbers a terminat înregistrările primului material cuprinzând 11 piese din care 8 compoziții proprii iar trei pese de la artiști care au marcat stilul trupei. Materialul a apărut la sfârșitul anului 2015 sub egida Acostic World din Sfântu Gheorghe, purtând numele „8 Beers”.

În cea de-a doua seară a evenimentului vor susţine concerte trupa Rockabil (Timişoara) şi Killer Diller Combo (Ungaria).  Trupa ROCK ABIL este un grup timişorean înfiinţat în anul 2007. Cu toate că formula şi componenţa s-au mai schimbat, prestaţiile echipei actuale: Grigore Bujor Hariga-chitară solo (component al grupului Pro Musica), Marian Draghia – chitara solo, vocal (ex-Pragu’ de Sus), Valentin Ivanescu-vocal, chitară ritm, chitară bas, claviaturi (ex-Şah-Mat), Adi Văduva-chitară bas, vocal (ex-Umber) şi Petre Prisacaru-tobe (ex-Şah-Mat), s-au situat mereu în marja muzicii de foarte bună calitate. „Trupa noastră e una din trupele importante de pe scena rockabilly din Ungaria, cântând regulat în cel mai cunoscut bar de rock`n`roll din Ungaria, „The Amigo” dar şi în alte cluburi de „rock on”. De asemenea, participăm şi la festivaluri din Ungaria şi Europa. Spectacolul colorat este umplut de ritmuri autentice de pian boogie-woogie, şi note de trompetă. În componenţă mai avem un chitarist cu ritmuri nebune, contrabas şi baterist jazzy. Nu în ultimul rând, o cântăreaţă foxy, cu o voce blues de neuitat“, spun membrii trupei maghiare Killer Diller Combo, în descrierea lor.

Speakerii acestui festival vor fi Mimo Obradov şi Levi Tofan. Abonamentele pentru acest festival costă 30 lei, iar biletele penntru o zi 20 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.