Aleși locali din Arad, Caraș-Severin și Timiș, găsiți incompatibili de ANI. Vezi...

Aleși locali din Arad, Caraș-Severin și Timiș, găsiți incompatibili de ANI. Vezi despre ce este vorba

0
DISTRIBUIȚI

MACOVEI - ANI - ANCHETE

Mai mulți aleși locali din vestul țării au fost găsiți în stare de incompatibilitate sau conflict de interese de Agenția Națională de Integritate (ANI).

Astfel, viceprimarul comunei Marga din județul Caraș-Severin, Domnosie Lațcu, s-a aflat, conform ANI, în stare de incompatibilitate, deoarece până în octombrie 2016 a deținut simultan funcția de viceprimar și cea de comerciant în cadrul Lațcu Domnosie PFA, încălcând astfel prevederile legale care stabilește incompatibilitatea dintre funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică. Potrivit nomenclatorului de coduri CAEN, Lațcu Domnosie P.F.A. din comuna Marga, înființată în anul 2009, avea ca domeniu de activitate agricultură, vânătoare și servicii anexe și se ocupa cu cultivarea legumelor și a pepenilor, a rădăcinoaselor și tuberculilor, una din principalele activități economice ale comunei fiind cultivarea cartofului și porumbului.

Tot în Caraș-Severin a fost găsit în stare de incompatibilitate și primarul comunei Târnova, Petru Fara, pe motiv că în perioada 18 iunie 2012 – 31 octombrie 2013, când era primar al comunei, a fost și agent de asigurări pentru Omniasig Vienna Insurance Group S.A.


Petru Fara susține însă că e vorba de un contract pe care nu l-a mai semnat cu respectiva societate după ce a devenit primar și i-a făcut acesteia plângere penală pentru falsificarea semnăturii.

Conform ANI, Marian Toader, primarul comunei arădene Zăbrani, este acuzat de conflict de interese de natură penală, deoarece a promovat un proiect de hotărâre prin care a propus unificarea unei suprafețe de teren aparținând proprietății private a comunei cu o proprietate privată a S.C. Oil Distribution SRL din Zăbrani, o societate în care deține calitatea de asociat unic, iar ulterior hotărârii de consiliu, s-a încheiat un act de alipire între comuna Zăbrani și respectiva societate. Decizia ANI a fost făcută publică la doar câteva zile după ce primarul din Zăbrani l-a acuzat pe Gheorghe Falcă de conducere discreționară a filialei arădene a PNL.

Ionel Dandu, fost viceprimar și fost consilier local al comunei timișene Darova, a fost găsit în conflict de interese administrativ, deoarece, în calitate de viceprimar, a luat parte la deliberarea și adoptarea unei hotărâri de consiliu privind darea în administrarea asociației „Darozoo” a crescătorilor de animale din comună a unei suprafețe din pășunea comunală, având un interes patrimonial personal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.