Amenzi și dosare penale pentru tăieri ilegale de copaci, în vestul țării....

Amenzi și dosare penale pentru tăieri ilegale de copaci, în vestul țării. Cum au fost prinși hoții

0
DISTRIBUIȚI
Amenzipentru tăieri ilegale de copaci, în Caraş.
Amenzi pentru tăieri ilegale de copaci, în Caraş.

Polițiștii din județul Caraș-Severin sunt cu ochii pe cei care taie ilegal copaci.


Astfel, în aceste zile, doi șoferi au fost prinși în flagrant de oamenii legii în timp ce transportau lemn tăiat ilegal. Unul dintre șoferi a fost amendat, iar celălalt s-a ales cu dosar penal.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Caraș-Severin, în data de 17 decembrie, polițiștii au prins în flagrant, pe raza localităților Doclin și Naidăș, două vehicule care transportau lemne din specia carpen și salcâm, fără proveniență legală.

“Față de conducătorii auto s-au luat măsurile legale; unul a fost sancționat contravențional cu 5.000 de leii, iar pe numele celuilalt a fost întocmit un dosar penal pentru tăiere ilegală și furt de arbori. Materialul lemnos și un motoferăstrău au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, comunică IPJ Caraș-Severin.

Polițiștii cărășeni anunță că vor continua acțiunile în domeniul silvic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.