BC SCM Timișoara a învins Dinamo pentru a doua oară în acest...

BC SCM Timișoara a învins Dinamo pentru a doua oară în acest sezon. Ce jucător al ”leilor” s-a supărat și nu a fost inclus în lot

0
DISTRIBUIȚI
Nenad Mandic, antrenorul BC SCM Timișoara
Nenad Mandic, antrenorul BC SCM Timișoara

”Leii din Banat” s-au impus și în al doilea duel din acest sezon cu alb-roșii din București. BC SCM Timișoara a condus autoritar începutul jocului, dar nu a fost lipsită de emoții pe finalul întâlnirii de pe teren propriu cu Dinamo, scor 82-78 (46-41). De această dată principalul realizator al alb-violeților a fost Octavian Popa Calotă, cu 23 de puncte marcate.

Formația pregătită de Nenad Mandic a început tare jocul cu Dinamo, al doilea din returul sezonului regulat. Primul sfert a fost generos în punct, mai ales pentru gazde, scor 35-20. BC SCM Timișoara a condus și cu 18 puncte în sfertul 2, dar Dinamo a recuperat puncte importante înainte de pauză. În sfertul 4, când mai erau 14 secunde din meci fostul jucător al ”leilor” Dundjerski a punctat pentru 79-78 și a oferit oaspeților șansa revenirii. Până la urmă însă ultimul cuvânt le-a aparținut lui Jeremic și Andrieș, care au stabilit scorul final.

Octavian Popa Calotă, cu 23 de puncte, a fost coșgheterul jocului și al ”leilor”.


Ceilalți marcatori ai BC SCM Timișoara au fost: Jeremic (17), Komatina (15), Diaz (11), Păun (6), Drăgușin (4), Otasevic (3), Andrieș (3). În timp ce Deven Mitchell, 21 de puncte, a fost principalul marcator al lui Dinamo.

”M-am așteptat la un meci dificil, chiar dacă am început foarte bine și am jucat spectaculos în primul sfert. După aceea, însă, am luat câteva decizii eronate, am ratat aruncări ușoare și am devenit nervoși fără un motiv anume. Prin urmare, am intrat în repriza a doua cu tensiune și presiune, pe care jucătorii le-au resimțit din plin. Și Dinamo a schimbat defensiva, și a încercat zona și apărarea patru în zonă și unul om-la-om, dar repet, noi le-am permis prin greșelile noastre să revină în joc. Pe de altă parte, meritam victoria, căci am condus din primul minut”, a spus Nenad Mandic despre succesul 2 cu Dinamo. BC SCM Timișoara, cu un record 6/6 în acest sezon, va mai disputa o partidă în acest an, în 28 decembrie (ora 18), pe terenul Craiovei.

Dominique Rambo a sosit în Banat
Dominique Rambo

Rambo, neinclus în lotul de meci

Deși a evoluat acasă, BCT-ul a avut doar zece nume pe foaia de joc. Dacă Cakarevic s-a accidentat la încălzire, americanul Dominique Rambo s-a supărat pentru că a fost folosit prea puțin și ”deocamdată nu mai face parte din rotație”, notează site-ului oficial al echipei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.