Cetățean bulgar, prins în timp ce încerca să treacă în Ungaria cu...

Cetățean bulgar, prins în timp ce încerca să treacă în Ungaria cu migranți ascunși în mașină. Cum a încercat să-i păcălească pe polițiștii de frontieră

0
DISTRIBUIȚI

migranti-duba-bulgaria

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şapte cetăţeni irakieni, solicitanți de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunși într-un autovehicul condus de un cetățean bulgar.

„În data de 11.12.2016, în jurul orei 03.00, la P.T.F Nădlac II-Csanadpalota s-a prezentat la ieşirea din ţară cetăţeanul bulgar Yulian N., în vârstă de 35 de ani, conducând un automarfar marca Iveco, înmatriculat în Bulgaria.


El era însoţit de un conaţional Virzhniya K., în vârstă de 32 de ani. La controlul amănunți efectuat asupra mijlocului de transport, politiştii de frontieră au descoperit, în partea din față a compartimentului marfă, un spațiu special amenajat în spatele unui perete dublu. Astfel, după înlăturarea peretelui fals au fost descoperite ascunse şapte persoane – patru bărbaţi, o femeie şi doi minori”, spune comunicatul Poliției de Frontieră.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetaţeni irakieni, solicitanţi de azil în România, cu vârste cuprinse între 8 şi 34 ani. În cadrul primelor cercetări, persoanele au declarat că doreau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă deoarece nu posedau documente de călătorie pentru trecerea frontierei.

Poliţiştii de frontieră au întocmit cetăţenilor irakieni acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar celor doi cetăţeni bulgari pentru trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.