Eroii nu mor niciodată…

…atâta timp cât mai sunt oameni care îi pomenesc în fiecare an. Astăzi, în Timişoara, este zi de doliu, însă prea puţini par să-şi mai amintească de cele întâmplate acum 27 de ani, când primii timișoreni cădeau sub gloanțe luptând pentru libertate.

În ultimul deceniu, suporterii alb-violeţi sunt unul dintre puținele grupuri care marchează cum se cuvine Revoluţia, organizând Marșul Eroilor, însă pe măsură ce trece timpul, participanţii la marşul pe traseul Piața Maria – Cimitirul Eroilor parcă sunt tot mai puţini. Şi, în mod ciudat, majoritatea dintre ei tineri care în decembrie ’89 erau la grădiniţă sau în clasele primare. Sau nu erau născuţi. Care au acum vârsta celor care au ieşit atunci în stradă.

Unde sunt ceilalţi? Unde sunt cei de 40 – 50 de ani care atunci erau în stradă? Fotografiile din decembrie ’89 stau mărturie faptului că peste 100.000 de oameni au ieşit atunci pe străzile Timişoarei. Unde sunt tinerii care au dreptul să-i doară în cot tocmai pentru că s-a murit atunci?

Mi-e teamă că și cinstirea eroilor Revoluției suferă de „sindromul Facebook” cu care se confruntă toate aspectele vieții în ziua de azi.

Toată lumea își dă cu părerea pe internet, dar prezența la vot e de sub 40%. Plângem de mila copiilor care suferă din diferite motive, dar mai mult de un „like” și, poate, dacă avem timp, un „share”, nu contribuim. Ne plângem că-i mizerie-n oraș, dar nu ne-am mișca din fața calculatorului să facem curățenie măcar în fața blocului. Ne punem poze de profil cu lumânări și imagini de arhivă din 1989, dar nu ne-am mișca, o dată pe an, până la locul de unde a început totul sau până la cimitirul unde zac o parte dintre timișorenii uciși atunci.

Așa cum au transmis organizatorii evenimentului care are loc azi la ora 17.00, „pentru toți acei nebuni care au înfruntat gloanțele cu piepturile goale, râzând, suntem datori să ne plimbăm două ore prin oraș”.