Olimpicii Adelina Pastor și Ivan Guidea, cei mai buni sportivi din județ...

Olimpicii Adelina Pastor și Ivan Guidea, cei mai buni sportivi din județ în 2016. Vezi cum arată top-urile întocmite de DJST Timiș UPDATE Rectificare la vârf, Adina Diaconu urcă și ea pe locul 1

0
DISTRIBUIȚI
Adelina Pastor (stânga), alături de ștafeta 4x400 m. Foto: Facebook / Kadir Ekinci
Adelina Pastor (stânga), alături de ștafeta 4×400 m. Foto: Facebook / Kadir Ekinci

La fel ca în fiecare final de an Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Timiș întocmește listele cu cei mai buni sportivi din județ. Marii câștigători aleși în urma performanțelor din anul calendaristic 2016 sunt atleta Adelina Pastor și luptătorul Ivan Guidea, ambii participanți la Jocurile Olimpice de la Rio. La fel ca în anul precedent, titlul pentru cea mai bună echipă la jocuri sportive i-a revenit campioanei României, Timișoara Saracens RCM.

Adelina Pastor a revenit în top-ul județean olimpic după ce în anii trecuți au existat mici ”surprize”. Caiaciștii Cosmin Vieru și Ioan Povălniceanu erau deținătorii titlului de cei mai buni sportivi în 2015. Pastor (CSM Timișoara) a participat la JO 2016 cu echipa de ștafetă 4×400 m a României, dar a ratat calificarea în finală. Locul 1 e împărțit cu Ivan Guidea, sportiv legitimat la CSM Lugoj, de asemenea prezent în Brazilia și care a fost eliminat în sferturi la lupte libere în cadrul categoriei 57 kg. Pe locul 2 în top-ul olimpic se află Adina Diaconu (ACS Dumbrăvița), proaspătă campioană mondială de juniori la tenis de masă alături de Andreea Dragoman, la dublu, în timp ce la simplu a fost medaliată cu bronz. Alți doi sportivi ocupă locul 3: Ana Boldor (CSU Poli, scrimă) și Darius Suiugan (CS Haltere). În top-ul sporturilor neolimpice locul 1 i-a revenit lui Dan Lucian (CSM Timișoara, navomodelism).

Tot la individual se remarcă un nou loc 1 la sporturi tehnice pentru motociclistul Ionel Pascotă și câștigarea secțiunii masters de către powerlifterul Sorin Cazacu.


De asemenea, la sporturile paralimpice în fruntea ierarhiei se află Mihaela Lulea (Water performane, kaiac-canoe), participantă la Jocurile Paralimpice.

Timișoara Saracens, echipa anului

Timișoara Saracens, rămasă campioană pentru cel puțin doi ani prin schimbarea sistemului, a impresionat în Europa și și-a acontat din nou titlul de cea mai bună echipă la jocuri sportive. Celelalte nominalizări le-au cuprins pe SCM Politehnica, care a câștigat însă locul 3 național la handbal masculin sub denumirea de CH CSU Politehnica, junioarele campioane naționale de la ACS Agroland, juniorii D ai lui ASU Politehnica – de asemenea campioni naționali și junioarele CSS Bega (campioane la baschet).

La sporturile individuale nominalizările sunt: ACS Dumbrăvița (tenis de masă), CSM Lugoj (lupte greco romane masculin, respectiv lupte libere), AEM Luxten (șah) și CSU Poli (floretă).

Tot în mod tradițional sportivii vor fi premiați pentru performanțe, în funcție de locurile ocupate în top-uri, în cadrul Galei Sportului timișean, de la CJ Timiș, miercuri, 14 decembrie.

UPDATE Top-ul făcut public de DJST Timiș a suferit o modificare majoră în ierarhia olimpică, cea mai importantă. Astfel, Adina Diaconu se alătură Adelinei Pastor și lui Ivan Guidea, aflați în postura de cei mai buni sportivi din județ în 2016, în urma performanței de ieri din Africa de Sud.

UPDATE 2 O altă modificare e urcarea pe locul 2 a halterofilului Darius Suiugan.

Toate nominalizările și mențiunile pentru anul 2016, în viziunea DJST Timiș, pot fi vizualizate mai jos:

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.