Operă de artă, donată Spitalului Județean din Timișoara de un artist bănățean

Operă de artă, donată Spitalului Județean din Timișoara de un artist bănățean

0
DISTRIBUIȚI

peisaj-urban-sorin-scurtulescu

Cu prilejul sărbătorilor de Crăciun, Galeria Jecza împreună cu Galeria LogArt din cadrul colegiului național „C.D. Loga” din Timișoara, vor dona luni, 19 ianuarie, spitalului județean, o lucrare de pictură semnată se Sorin Scurtulescu, unul din artiștii reprezentativi ai celor două galerii.

Lucrarea, intitulată „Peisaj urban” 2006, a fost realizată la sfârșitul a doi ani de stagiu petrecuți în Anglia, perioadă în care artistul, aflat în căutarea autenticului, a fost atras de poezia urbană a unor cartiere de blocuri, aparent fără importanță artistică și creativă, dar care au fost sursă de inspirație pentru nu mai puțin de 22 de lucrări.

„Într-un spital din Viena am observat picturi contemporane de mari dimensiuni așezate pe coridoarele largi ale spitalului, producându-mi o impresie de bucurie și lăsându-mi o cu totul altă stare față de cea neplăcută pe care ți-o lasă peretele alb, specific spitalelor de la noi.


La Viena în spital parcă erai într-un muzeu de artă contemporană. Am vorbit cu Andrei Jecza să inițiem împreună o schimbare în orașul care a fost ales capitală culturală europeană în 2021. Desigur că în acest context ne-am bucura să avem în Timișoara și un muzeu de artă contemporană în adevăratul sens al cuvântului, dar cred că și colecțiile de artă contemporană din marile instituții ale unui oraș pot fi un patrimoniu cultural important pentru viitoarele generații” spune Sorin Scurtulescu.

Artistul timișorean, co-fondator în anul 2003 al grupului de pictură “Noima” împreună cu alți absolvenți ai Facultății de Arte și Design care au studiat pictura cu maestrul Constantin Flondor, a avut numeroase expoziții în România și în străinătate, iar în prezent trăiește și lucrează în Timișoara și Viena.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.