S-a deschis primul Centru de Excelență în care vor fi pregătiți cei...

S-a deschis primul Centru de Excelență în care vor fi pregătiți cei mai buni elevi din Timișoara. 500 de copii, pe lista de așteptare pentru că nu există fonduri suficiente. Când încep cursurile

0
DISTRIBUIȚI
elev
Se deschide Centrul de Excelență pentru elevii in Timișoara.

Primul Centru de Excelență din județul Timiș, în care vor fi pregătiți cei mai buni elevi, s-a deschis, în sfârșit, la Timișoara. Acesta este condus de Mariea Ștefan, fost director al Colegiului Național „C. D. Loga” din Timișoara, și va funcționa în clădirea în care învață elevii de gimnaziu de la Liceul „Grigore Moisil”. Pentru că bugetul este limitat și nici numărul profesorilor care se vor ocupa de copii nu este prea mare, pentru început au fost selectați 362 de copii, iar peste 500 se află pe lista de așteptare.

Deocamdată, Centrul de Excelență este susținut financiar doar de Primăria Timișoara, dar în viitor reprezentanții inspectoratulului școlar speră că se va implica și Consiliul Județean Timiș. Astfel, vor putea urma cursuri gratuite copii buni la învățătură și din satele din județ. Primul curs va avea loc sâmbătă, 17 decembrie, la Centrul de Excelență din Timișoara.

„Acest Centru de Excelență susține performanța înaltă. Din cele 27 de posturi de profesori disponibile, au fost ocupate 15, pentru început. Începând cu luna decembrie, Primăria Timișoara și Consiliul Local Timișoara alocă finanțare pentru plata acestor 15 posturi. Procedurile pentru selecția profesorilor și a copiilor s-au desfășurat în lunile octombrie și noiembrie. S-au înscris peste 850 de copii, dar noi am putut selecta 362 de cereri.


Peste 500 au rămas în stand-by. În momentul în care Primăria Timișoara va aproba bugetul propus de noi pentru anul 2017, corespunzător celor 27 de posturi, se va putea trece la creșterea numărul copiilor acceptați, din semestrul doi”, a declarat, astăzi, Mariea Ștefan, directorul Centrului de Excelență din Timișoara.

Mariea Ștefan spune că se află în discuții cu Primăria Timișoara astfel încât anumite activități practice să se desfășoare în școlile care au cele mai bune laboratoare. Anul viitor, s-ar putea realiza și un laborator modern de biologie, urmând ca apoi primăria să finanțeze și unul de fizică-chimie.

În ceea ce-i privește pe cei 362 de elevi admiși, de gimnaziu și de liceu, cei mai mulți au fost selectați pe baza rezultatelor obținute la competițiile școlare la care au participat, iar o parte au fost selectați în urma unei recomandări făcute de un profesor. Ar mai fi fost și un al treilea criteriu de selecție, înscrierea pe baza unei cereri făcute de părinte, urmând ca elevul să dea și un test, dar acesta nu s-a mai aplicat pentru că locurile au fost deja ocupate.

Mariea Ștefan explică faptul că cei 362 de copii vor fi înscriși, în primele două luni, în grupe de progres, apoi vor fi evaluați de un psiholog și doar o parte din elevi vor fi selectați pentru grupele de excelență, când profesorii vor lucra cu ei între șase și zece ore pe săptămână. În total, elevii vor fi pregătiți în cadrul Centrului de Excelență din Timișoara la doisprezece discipline. Și anume: Limba Română, Matematică, Fizică, Biologie, Informatică, Limba Engleză, Limba Franceză, Istorie, Științe Sociale, Geografie, Arte și Istorie.

„Acest centru este unul pentru performanță, se va investi în pregătirea pentru performanță a acestor copii. Deocamdată, sumele de bani pentru plata profesorilor care-i vor pregăti pe copii vin de la Primăria Timișoara”, a precizat Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.