Suporterii lui ASU Poli se pregătesc de aniversare ”la modul cel mai...

Suporterii lui ASU Poli se pregătesc de aniversare ”la modul cel mai frumos, pe stadion”. Ce spune Sebastian Novovic, liderul Druckeria, de sărbătoarea împărtășită și de cealaltă ”Poli”

0
DISTRIBUIȚI

asu-poli-satu-mare-30

Dintre cele două ”Poli” care se doresc continuatoarele tradiției fotbalistice începute în urmă cu 95 de ani, echipa suporterilor – ASU Politehnica – are meci chiar în ziua aniversară, pe 4 decembrie. Momentul nu va trece nemarcat la Târgoviște, acolo unde suporterii alb-violeți vor fi prezenți în număr mare pentru jocul din Liga a II-a cu Chindia. De asemenea, timișorenii care susțin efectiv trupa de pe ”Știința” vor avea parte de o petrecere suplimentară în cursul săptămânii viitoare.

La fel ca în fiecare an susținătorii lui ASU Poli rămân fideli ideii de a sărbători cum se cuvine ziua de 4 decembrie, nașterea ”primei” Poli în 1921. Sebastian Novovic, liderul Druckeriei, spune că evenimentul e cu atât mai plăcut când echipa favorită are meci. ”Vom marca momentul frumos, cei care vom face deplasarea. Prezența pe stadion e modul cel mai bun de a celebra sărbătoarea clubului”, susține ”Mihalcea”. Chiar dacă jocul de duminică se dispută la peste 500 de kilometri de casă, la Târgoviște, fanii alb-violeți vor fi din nou prezenți în număr considerabil de mare alături de ”Băieții în ghete”.


”Din datele noastre vom fi în jur de o sută de oameni…”, a precizat Sebastian Novovic.

Dacă meciul dintre Chindia și ASU Poli se dispută duminică, de la ora 11.30, druckerii care rămân în Timișoara participă în aceeași zi la turneul caritabil pentru Andrei Gerber din Sala ”Constantin Jude”, care va începe la ora 17.00. ”Cei care rămân vor merge la turneul din Sala Olimpia. S-a stabilit lotul, să spunem așa. Sunt poate mai buni ca noi cei care rămân și joacă. Au o valoare bună, sunt 8-9 oameni”, a adăugat ”Mihalcea”.

”Și ortodocșii și catolicii sărbătoresc același Crăciun”

Universitata Politehnica(, asociată și la ACS Poli,) organizează de asemenea o petrecere împreună cu Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria pentru a marca cei 95 de ani ai Societății Sportive Politehnica Timișoara, prima denumire a echipei de fotbal. Evenimentul va avea loc joi, 8 decembrie, de la ora 19.21, la Park Place, iar accesul se va face pe baza cardului SS Politehnica Timișoara de membru cotizant pentru sezonul 2016/2017.

Întrebat de faptul că atât ASU Politehnica, cât și ACS Poli, își însușesc sărbătoarea clubului alb-violet, ”Mihalcea” a concluzionat: ”Și ortodocșii și catolicii sărbătoresc același Crăciun… Sărbătorim Crăciunul în aceeași zi. E o chestiune de cum sunt privite lucrurile. De modul în care vrei să fie condus clubul tău”.

ACS Poli are meci a doua zi, luni, 5 decembrie, la Cluj cu CFR în Liga I. Deocamdată clubul sprijinit de autoritățile locale nu a anunțat vreun eveniment special legat de marcarea celor 95 de ani de Poli.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.