Informatica Timișoara acuză ghinionul în remiza de la Târgu Mureș. Cu ce...

Informatica Timișoara acuză ghinionul în remiza de la Târgu Mureș. Cu ce probleme s-au confruntat bănățenii în restanță

0
DISTRIBUIȚI
informatica deva  (24)
CS Informatica

CS Informatica Timișoara a obținut doar un punct pe terenul celor de la City’us Târgu Mureș.


Echipa gazdă, deşi campioană ”en titre”, e lipsită de strălucirea din sezoanele precedente dar nu a putut fi depășită azi de bănățeni, care au acuzat și câteva accidentări de ultim moment. Meciul restanță din runda a 7-a s-a încheiat cu scorul de 1-1.

Milos Simic și Slobodan Rajcevic s-au accidentat în zilele premergătoare partidei cu mureșenii. Pe parchet lucrurile nu au stat efectiv rău pentru vizitatori. Antrenorul-jucător Robert Lupu a deschis scorul, dar Tg. Mureș a reușit egalarea prin Kusmodi la una dintre puținele sale acțiuni de atac.

Informatica a mai avut ocazii mari prin Valadares, Oliveira și Rakic și a acuzat în final o pasă trimisă la portar de mureșeni, la care nu s-a acordat lovitură liberă indirectă. Mai mult, în timpul jocului Oliveira și Alcantara au suferit atacuri dure din partea adversarilor.

Cu un succes astăzi Informatica putea să-și schimbe norocul și să urce pe prima poziție în fața Galațiului. Pauza de iarnă îi regăsește pe alb-violeții de pe teren mic cu 30 de puncte adunate, tot atâtea câte are Călărași și Deva, rivala hunedoreană e pe 2 și are un meci în minus, la fel ca liderul din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.