Cel mai mare proiect imobiliar din Timișoara a primit primele autorizații. Care...

Cel mai mare proiect imobiliar din Timișoara a primit primele autorizații. Care este prima etapă anunțată de omul de afaceri Ovidiu Șandor

0
DISTRIBUIȚI

ISHO, cel mai mare proiect imobiliar din Timișoara, dezvoltat de omul de afaceri Ovidiu Șandor, a primit primele autorizații de construcții, a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, Mulberry Development, compania timișoreană care se ocupă de dezvoltare. „Începem anul în forță cu organizarea şantierului pe terenul cuprins între Bulverardul Take Ionescu și malurile Begăi.


Pentru a optimiza dezvoltarea, vom împărți proiectul în trei etape. Lucrările la prima etapă vor dura un an. Astfel, primii 16.500 mp de birouri de nouă generație din ISHO Offices vor fi livrați până în martie 2018. Concomitent, vom ridica și primele apartamente”, susține Ovidiu Șandor.

ISHO va fi livrat în întregime până în 2020, la finalul proiectului rezultând 1.200 de apartamente, o clădire de birouri de nouă generație cu o suprafață de peste 50.000 mp, 2.000 de locuri de parcare, un hectar de parcuri și spații verzi, precum și restaurante, terase, after-school, propriul debarcarder și stație de vaporetto, facilități sportive și diverse funcții comerciale. Un accent deosebit este pus pe caracterul integral al ansamblului, gândit să cuprindă, în afara locuințelor și birourilor, spații publice de calitate, precum și servicii și facilități care vor crea cel mai modern și calitativ cartier al Timișoarei.

Dezvoltatorul intenționează să obțină cea mai înaltă certificare de clădire verde, acordată pentru un proiect construit în afara Capitalei, ceea ce se va traduce prin costuri de întreținere reduse pentru companiile chiriașe și proprietarii de apartamente.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.