Climate-KIC Journey, școala de vară GRATUITĂ unde tinerii învață cum ar putea...

Climate-KIC Journey, școala de vară GRATUITĂ unde tinerii învață cum ar putea schimba lumea

0
DISTRIBUIȚI

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de unic partener oficial în România al Programului CLIMATE-KIC pentru perioada 2014 – 2020, anunță organizarea ediției 2017 a Climate-KIC Journey – cea mai mare școală de vară din Europa de inovație și antreprenoriat.

The Journey este o școală de inovare climatică, cu durata de 3 sau 5 săptămâni, care reunește tineri, studenți și profesioniști, din întreaga lume. De la validarea unei idei pentru înțelegerea pieței, structurarea unei afaceri și construirea unei echipe multinaționale și multidisciplinare, participanții sunt pregătiți să intre în lumea antreprenoriatului.


The Journey le oferă instrumentele necesare pentru a se ralia efortului global de a găsi soluții la schimbările climatice și pentru a deveni antreprenori.

Această școală de vară oferă tinerilor cunoștințe teoretice, politice, sociale, economice privind schimbările climatice dar și abilitățile antreprenoriale care să le permită să creeze, împreună cu oameni dintr-o gamă largă de medii sociale, un model de afaceri viabil. Lectorii sunt profesori universitari, specialiști, inovatori, oameni de afaceri cu experiență și cariere de succes.

Solicitanții pot alege locația și pot opta între programul de 3 săptămâni sau programul de 5 săptămâni. Termenul limită de depunere a cererilor este 15 februarie 2017 Detalii despre program sunt disponibile pe site-ul oficial, unde se fac și înscrierile.

Participarea este gratuită pentru cei acceptați în program, cu excepția drumului spre și înapoi locul care va găzdui evenimentul.

Sursa foto: journey.climate-kic.org

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.