Percheziţii în Timiş, bărbat reţinut pentru 24 de ore. Vezi de ce...

Percheziţii în Timiş, bărbat reţinut pentru 24 de ore. Vezi de ce fapte este suspectat

0
DISTRIBUIȚI

Descinderi dis-de-dimineaţă astăzi, în judeţul Timiş. Un bărbat de 51 de ani s-a trezit cu poliţia la uşă, oamenii legii suspectând-ul pe timișean că face contrabandă cu ţigări.

În baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Lugoj, poliţiştii Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice, cu sprijinul celor din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj, au efectuat 3 de percheziţii domiciliare pe raza localității Mănăștiur, la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări.

Potrivit anchetatorilor, în luna ianuarie 2016, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane necunoscute desfăşoară activităţi de comerţ ilegal cu ţigări de contrabandă, pe raza localității Mănăștiur, prejudiciind bugetul consolidat al statului.

În 23 martie, polițiștii au efectuat două percheziții pe raza comunei, la domiciliile unui bărbat de 50 de ani, respectiv o femeie de 74 de ani, de unde au ridicat aproape 4.000 de țigări, de diferite mărci, a căror proveniență nu a putut fi dovedită, și 3.400 de lei susceptibili a proveni din activitățile infracționale.

Pentru completarea probatorului administrat în cauză, în cursul zilei de azi, polițiștii au efectuat alte trei percheziții domiciliare, în urma cărora au ridicat 14.200 de țigări a căror provenienţă nu a putut fi dovedită.


Întreaga marfă a fost găsită la domiciliul unui bărbat de 51 de ani.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal şi a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.