Record de turiști la Sarmizegetusa Regia în anul 2016. De ce s-a...

Record de turiști la Sarmizegetusa Regia în anul 2016. De ce s-a dublat numărul vizitatorilor

0
DISTRIBUIȚI

Un număr record de persoane au vizitat, anul trecut, Sarmizegetusa Regia, una dintre cele mai importante atracții turistice din vestul țării.


Potrivit Digi 24, obiectivul turistic din județul Hunedoara a fost vizitat de peste 60.000 de persoane, de două ori mai mulți vizitatori comparativ cu ultimii doi ani. Una dintre explicații este aceea că drumul spre Sarmizegetusa Regia a fost asfaltat, traseele au fost marcate și au fost realizate panouri informative și ghiduri audio.

În 2015, numărul turiștilor a fost de 30.000, iar în anul 2014, cu 4.000 mai mulți. „Mai bine de 20.000 au fost copii. Asta înseamnă că există o dorință de vizitare a obiectivelor istorice și de către tânăra generație, ceea ce e foarte important”, a explicat Mircea Bobora, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Drumul care leagă comuna Costești, județul Hunedoara, de situl dacic, pe o distanță de 19 kilometri, a fost unul de pământ și a fost asfaltat într-un an, cu bani de la Uniunea Europeană, investiția ridicându-se la suma de 18 milioane de lei.

Cei care doresc să viziteze Sarmizegetusa Regia, inclusă în patrimonial UNESCO în anul 1999, trebuie să scoată din buzunar 5 lei, iar studenții și elevii plătesc 2 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.