RETROSPECTIVĂ 2016 Prima bio imprimantă 3D din România, care va printa în...

RETROSPECTIVĂ 2016 Prima bio imprimantă 3D din România, care va printa în viitor și organe, concepută la Timișoara. Ce alte invenții au fost realizate

0
DISTRIBUIȚI
imprimanta 3d bio
Prima bio imprimantă 3D din România, realizată la Timișoara

Timișorenii sunt creativi. O demonstrează numeroasele premii pe care le-au obținut în anul 2016 la concursuri naționale sau internaționale la care au participat cu invențiile pe care le-au realizat. Printre acestea se numără bio imprimanta 3D care printează urechi și nasuri, o instalație care dezinfectează cabinetele stomatologice sau mașina de spălat bani.

Echipa Symme3D din Timișoara a realizat prima imprimantă 3D bio din România, care va printa, în viitor, chiar și organe precum rinichii și ficatul. Ulterior, aceste organe vor putea fi transplantate la oameni, iar șansele să fie refuzate de corpul uman sunt zero, datorită modului în care sunt create. Imprimanta 3D a fost instalată la OncoGen, Centrul de terapii genetice și celulare în tratarea cancerului, realizat lângă Spitalul Județean Timișoara cu 12 milioane de euro, majoritatea bani europeni, unde specialiștii de la Symme3D, în colaborare cu medicii și cercetătorii din institut, lucrează la îmbunătățirea capacității imprimantei minune. În prezent, bio imprimanta poate printa urechi și nasuri.

De asemenea, 13 timișoreni inventivi au realizat o aplicație inedită, care ne ajută să contactăm pe cineva mult mai ușor de pe telefonul mobil. Este vorba de Canvy, care a fost lansată în România la sfârșitul anulu 2016 și care se poate descărca gratuit. Această aplicație gestionează mult mai bine contactele pe care le avem în telefon, indiferent că vorbim de cele care sunt pe Facebook, Skype, WhatsApp, e-mail sau agenda telefonică. Astfel, cei care își descarcă aplicația pe telefonul mobil pot, cu o singură atingere de ecran pe numele unei persoane, să aleagă din șase medii prin care doresc să comunice cu ea.

Totodată, mai mulți profesori de la Universitatea Politehnica din Timișoara au fost premiați, în luna noiembrie, la Salonul Internațional de Inovație de la Bruxelles – INNOVA 2016, pentru o invenție inedită.


Dascălii au realizat o „Instalație electrică pentru dezinfectarea aerului din unitățile medicale dentare”, invenție pentru care au obținut medalia de aur, dar și o diplomă de merit din partea unei fundații din Polonia. Potrivit reprezentanților universității timișorene, această instalație poate fi folosită în laboratoarele de tehnică dentară, în cabinete și clinici dentare. Această dezinfectare a aerului ar urma să se realizeze cu ajutorul unor lămpi ultraviolete montate în corpurile de iluminat din clădiri.

Mașina de spălat bani, inventată de Remi Rădulescu.

Printre timișorenii care au fost premiați în acest an pentru invențiile realizate se numără și Remi Rădulescu. Astfel, în luna aprilie, Rădulescu a primit medalia de argint și un premiu special din partea Taiwan-ului la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva, pentru ultima sa invenție – sistemul de sterilizare a bancnotelor și monedelor, adică un fel de „mașină de spălat bani”. De asemenea, în această toamnă, Remi Rădulescu a obţinut încă două medalii de aur pentru invenţiile sale, la Salonul Tehnic „Expo-Invent 2016”, ce a avut loc la Belgrad. Timişoreanul a fost premiat pentru distilatorul solar cu recuperator de căldură şi dispozitivul mecanic pentru închiderea gazelor în caz de cutremur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.