Accident GRAV la granița cu Ungaria, autocar românesc implicat. Cel puțin trei...

Accident GRAV la granița cu Ungaria, autocar românesc implicat. Cel puțin trei morți, mai multe ambulanțe din Arad și Timiș, mobilizate la fața locului UPDATE 3 MAE: un român a murit, șase au fost răniți

0
DISTRIBUIȚI

Un accident în lanț a avut loc în Ungaria, la doar 3 kilometri de granița cu România, în apropiere de localitatea Mako. Din primele informații, în incident au fost implicate mai multe autovehicule, printre care trei TIR-uri, un autocar românesc și mai multe mașini mici, iar trei persoane și-au pierdut viața.

Trei mașini SMURD și patru ambulanțe de la ISU Arad au fost trimise în ajutor, în tim ce ISU Timiș are acolo două ambulanțe de transport și trei SMURD.

Vom reveni cu amănunte.

UPDATE Numărul persoanelor decedate a ajuns la patru și sunt cel puțin 15 răniți. Autocarul cu pasageri români implicat în accident făcea o cursă București – Hamburg.

Se pare că la primele ore ale dimineții în zonă era ceață. Victimele sunt duse la spitalul din Szeged.

UPDATE 2 Conform unui martor citat de Digi 24, accidentul s-a produs în jurul orei 9.00, după ce un microbuz a izbit din spate un TIR.


Românul a fost primul care a sunat la 112 și a menționat că autocarul românesc, aparținând companiei Eurolines, a fost implicat în accident, iar șoferul a fost rănit, în timp ce pasagerii au scăpat nevătămați.

UPDATE 3 În accident au fost implicate mai multe autovehicule înmatriculate în România.

Cu privire la accidentul rutier care a avut loc în această dimineaţă în Ungaria, în apropiere de punctul de trecere a frontierei Nădlac, MAE precizează următoarele:

Conform informaţiilor preliminare comunicate de către autorităţile ungare de la faţa locului, printre persoanele decedate în urma accidentului se află şi un cetăţean român. Şase cetăţeni români răniţi au fost transportaţi la unitățile sanitare din Szeged și Mako.

Autorităţile ungare continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele producerii accidentului şi au confirmat identitatea tuturor persoanelor implicate în accident.

Consulul General al României la Szeged s-a deplasat la locul accidentului şi este în legătură permanentă cu reprezentanţii poliţiei ungare şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, care participă la intervenţie. Reprezentantul oficiului consular român urmează să se deplaseze de urgenţă la unitățile medicale menționate, pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la starea persoanelor rănite şi pentru a acorda asistenţa consulară necesară.

Sursa foto: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.