Aurora Banatului, stațiunea uitată. Cum s-a dezvoltat, în două secole, o zonă superbă a României FOTO

Vechea localitate Steierdorf, astăzi înglobată în orașul Anina și puțin cunoscută în afara Banatului, era considerată odinioară perla turistică a provinciei, mai ales pentru peisajul de-a dreptul grandios, cu stînci, păduri și izvoare de o frumusețe unică.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, un istoric maghiar descria zona ca pe o adevărată „lucrare de artă”, care poate concura cu cele mai romantice regiuni din Elveția și Tirol. Alții au numit-o „Aurora Banatului, o stațiune fermecătoare asemenea unei aurore ce revarsă raze luminoase asupra regiunilor ce gravitează concentric în jurul ei”.

O faimoasă stațiune turistică, astăzi aproape necunoscută

Steierdorf a fost inițial o așezare izolată, întemeiată în 1773 la o altitudine de peste 700 de metri în Munții Aninei, o dată cu sosirea primilor coloniști aduși din Stiria care s-au ocupat cu exploatarea lemnului, iar apoi cu cea a cărbunelui și care au dat și numele localității.

Așezată într-o pădure seculară la acea vreme, la limita dintre bazinele hidrografice ale Carașului și Nerei, era apreciată pentru răcoarea din timpul verii, aerul ozonat și la adăpost de vânturi, cu proprietăți curative pentru bolile pulmonare sau pentru nevroze. Un sanatoriu și mai multe vile elegante se aflau la dispoziția celor care doreau să se recreeze câteva zile în minunata zonă supranumită și „Semmeringul bănățean” după zona mirifică din Austria, sau să facă o cură de tratament.

Zona s-a dezvoltat mai ales după ce, în 1790, un lemnar a descoperit o bucată de huilă pe care a dus-o la administrația minieră din Oravița și care s-a dovedit a fi de cea mai bună calitate. Treptat, Steierdorf a devenit un cartier al noii localități Anina, s-au construit zeci de kilometri de cale ferată forestieră iar la sfârșitul secolului al XIX-lea au apărut mai multe mici stațiuni climaterice în jurul Steierdorfului și a început exploatarea turisitcă a zonei, care a devenit, în scurtă vreme, faimoasă.

Turiștii aflați la promenadă în parcurile amenajate în jurul vilelor ascultau celebra fanfară a localității și se spune că în perioada ei de glorie, printre oaspeții stațiunii, alături de multă lume bună, s-ar fi numărat și tenorul Enrico Caruso și celebra cântăreață Josephine Baker, care, în 1930, a cântat și la cazinoul din Buziaș, ca invitată a lui Constantin Tănase.

Așezarea și împrejurimile

Chiar dacă Anina nu mai este prosperul oraș minier de altădată și orice activitate economică a încetat, împrejurimile montane și-au păstrat splendoarea, potențialul turistic a rămas nealterat și așteaptă doar să fie pus în valoare. Biserica romano-catolică din Steierdorf, proiectată de arhitectul orăvițean Johan Bibel în stil neogotic și sfințită în vara anului 1872, domină și acum localitatea iar vechile case, specifice Banatului montan și unele activități tradiționale păstrează o bună parte din farmecul atmosferei de odinioară.

În împrejurimile localității se află Cheile Minișului, care străbat Munții Aninei pe o lungime de 14 kilometri între Anina și Bozovici și de-a lungul cărora pot fi văzute minunate obiective turistice precum izvorul Coronini cu celebra cascadă Bigăr, lacul de acumulare Gura Golumbului, o păstrăvărie sau o fortificație săpată în stâncă, folosită în cel de-al doilea război mondial, care avea două intrări și permitea controlul șoselei.

De-a lungul Cheilor Minișului există 12 galerii carstice, iar într-o peșteră au fost identificate și rămășițe de schelete umane care ar avea o vechime de aproximativ 40.000 de ani și sunt considerate printre cele mai vechi din Europa.

Peșterile și legendele lor

Peștera Ponor-Plopa, aflată pe versantul stâng al Văii Minișului, cu lacuri subterane și străbătută de pârâul Ponor care iese la suprafață prin gura Ponorului și după câteva zeci de metri, șerpuind printre stânci, se varsă în Miniș, este socotită un loc al miracolelor.

Localnicii sunt convinși de puterile protectoare și vindecătoare ale apei limpezi care vine din adâncuri, căci potrivit legendelor, peștera este locuită de nouă spirite protectoare ale unor mame-martir, care se schimbă o dată la trei veacuri și îi ocrotesc pe creștini. Uneori, aceste spirite bune pot fi văzute și se spune că au chipuri de femei cu forme transparente dar se supără dacă cineva se aventurează prea mult în interiorul peșterii. Se mai spune că peștera are 13 încăperi, iar după al șaptelea prag sălășuiește un șarpe auriu, cu ochi mari și galbeni, care păzește intrarea dintre lumi.

Lacul și peștera Buhui, una dintre cele mai mari peșteri bănățene, oferă, la rândul lor, priveliști de neuitat vizitatorilor. Peștera are trei intrări și o lungime de peste 3.000 de metri, iar galeria principală străbătută de pârâul Buhui, din care pornesc mai multe galerii laterale, măsoară 2.100 metri. Apa pârâului subteran a fost captată chiar la ieșirea din peșteră și trimisă printr-un tunel până la Anina, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, asigurând locuitorilor necesarul de apă potabilă.

Surse foto: banaterra.eu, tymestours.ro, cniptanina.ro, helloromania.eu, ploaiadecuvinte.blogspot.ro, argument-cs.ro, turism-blog.ro