Licitaţie eşuată de nouă ori. Vezi preţul cu care Primăria Timişoara vrea...

Licitaţie eşuată de nouă ori. Vezi preţul cu care Primăria Timişoara vrea să cumpere biciclete pentru malurile Begăi

0
DISTRIBUIȚI

Situaţie ieşită din comun în Timişoara, acolo unde primăria a organizat nu mai puţin de nouă licitaţii pentru achiziţia a 140 de biciclete, care ar trebui să fie amplasate în cele nouă staţii prevăzute în cadrul proiectului de reabilitare a malurilor Begăi început în 2013.

„În 20 februarie a fost programată deschiderea ofertelor pentru achiziţia de biciclete pentru proiectul de reabilitare a malurilor Begăi.


Noi avuseserăm înaintea acestei date alte opt licitaţii în tentativa de a contracta un furnizor pentru aceste biciclete şi cu coomponentele informatice aferente. Nici de data aceasta nu s-a prezentat nimeni, trebuie să vedem ce facem pentru că deja lucrurile ajung la ridicol. Toată lumea este speriată şi nimeni nu vrea să schimbe parametrii achiziţiei care s-a consumat cu succes pe celălalt proiect cu finanţare europeană pe care l-am avut cu sistemul intermodal, şi se pare că cei care au fost atunci la licitaţie cu un anumit preţ, au câştigat licitaţia şi au şi implementat sistemul nu mai vor sub nicio formă. Iată, am organizat de nouă ori licitaţie să vină la acel preţ. Asta a fost a noua oară, au fost opt încercări anterioare eşuate şi nu mai vrut să vină nimeni. Noi nu ştim ce furnizori sunt, dar pe unul îl ştim că ne-a fost partener pe programul intermodal. Nu mai vor, că ei spun că data trecută au câştigat la un preţ prea mic şi nu a meritat şi oamenii din aparatul tehnic sunt prea speriaţi şi spun că nu vor să creştem preţul că dacă vine cineva apoi şi ne întreabă de ce am crescut. Noi trebuie să înţelegem că suntem într-o economie de piaţă şi preţul trebuie stabilit la orice în cadrul tranzacţiei”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Preţul oferit de municipalitate pentru cele 140 de biciclete este de aproximativ 155.000 de lei cu TVA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.