Migranţi prinşi în timp ce încercau să pătrundă ilegal în România, pe...

Migranţi prinşi în timp ce încercau să pătrundă ilegal în România, pe jos, pe la graniţa de vest. Care era destinaţia finală

0
DISTRIBUIȚI

Căderea întunericului reprezintă un moment propice pentru diverse ilegalităţi, mai ales atunci când vine vorba de trecerea frauduloasă a frontierei de stat.


Ieri seară, în jurul orei 21.00, oamenii legii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa au declanşat o acţiune de combatere a migraţiei ilegale, în cadrul căreia au fost depistaţi doi cetăţeni, un albanez şi un sârb, care încercau să pătrundă ilegal pe teritoriul României.

Albanezul, în vârstă de 38 de ani, respectiv sârbul de 33 de ani au fost surprinşi pe la frontiera „verde”, în timp ce se deplasau pe jos. Potrivit declaraţiilor făcute în faţa poliţiştilor de frontieră, cei doi migranţi încercau să ajungă în Franţa, la rude, şi au recurs la această metodă pentru că nu au avut documente legale.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.