„Păzea, vin studenții!” Tinerii din Timișoara, chemați la protestul din centrul orașului...

„Păzea, vin studenții!” Tinerii din Timișoara, chemați la protestul din centrul orașului față de modificarea Codului Penal

0
DISTRIBUIȚI

Studenții din Timișoara au și ei de gând să protesteze, în această seară, în Piața Victoriei față de ordonanțele de urgență privind Codul Penal și grațierea. De altfel, și marți seara zeci de studenți au participat la protestul spontan organizat în centrul orașului, ținând în mâini pancarte cu mesaje precum “Nu ne cumpărați cu transportul” sau “Studenții sunt aici”.

“Știm că este sesiune, dar asta nu ne scuză! Mai bine la protest decât integralist.


Mai bine ne apărăm țara acum, cât avem ocazia, România e și a noastră! E timpul să le arătăm încă o dată că nu e de glumă cu studenții! Nu corupției, nu grațierii, nu amnistiei, nu abuzului în serviciu. Ia-ți de-o aripă colegul de cameră, spune-i să-și cheme alți prieteni și ne vedem în Piața Operei!”, transmit organizatorii acțiunii “Păzea, vin studenții!”, pe Facebook.

Studenții vor porni, în jurul orei 17.00, din Complexul Studențesc în marș spre centrul Timișoarei.

Mii de timișoreni sunt așteptați să protesteze în Piața Victoriei, în jurul orei 18.00, față de ordonanțele de urgență privind Codul Penal și grațierea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.