Violența și utilitatea ei în strada de zi cu zi

Violența și utilitatea ei în strada de zi cu zi

0
DISTRIBUIȚI

Sătui de aroganță, sfidare și corupție, (prea) mulți români, în Timișoara și oriunde, se gândesc că, în aceste zile, singurul mod în care guvernul ar putea pricepe mesajul că trebuie să anuleze ordonanța care salvează numeroși politicieni de toate culorile de pușcărie este violența.

Însă nu e așa, iar cea mai bună dovadă în acest sens este, paradoxal, Revoluția din 1989, cel mai violent eveniment din istoria recentă a României.

Amintiți-vă cum a fost, cei care ați fost, gândiți-vă la poveștile părinților, la imaginile pe care le-ați văzut, cei mai tineri. Timișorenii, și apoi alte zeci de mii de oameni din toată țara nu au ieșit atunci în stradă să de foc la clădiri sau să se bată cu milițienii, dar erau pregătiți pentru asta.


Nu acela a fost scopul, chiar dacă s-a ajuns acolo. Scopul a fost rezistența în fața unui sistem care sufoca populația, iar violența nu a început de la manifestanți.

La fel și în aceste zile. Scopul protestului nu este violența, e rezistența. Rezistența în fața unui sistem corupt, care vrea să devină și mai corupt. Iar această luptă poate fi dusă și fără violență, rezistând în fața rezistenței lor.

„Au fost mii ce și-au făcut din piept scut”, spune, cu referire la 1989, un vers dintr-o melodie numită, cum nu se putea mai potrivit pentru aceste zile, „Rezistența continuă”. Și-au făcut din piept scut, nu din brațe arme. Să luăm exemplu de la părinții noștri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.