SCM Politehnica și-a asigurat matematic prezența în play-off. Ce a spus antrenorul...

SCM Politehnica și-a asigurat matematic prezența în play-off. Ce a spus antrenorul Pero Milosevic după victoria muncită de la Făgăraș

0
DISTRIBUIȚI
Marjanovic

Handbaliștii alb-violeți au risipit ultimele emoții ale finalului de sezon regular. SCMPolitehnica s-a impus ieri în deplasarea de pe terenul penultimei clasate, CSM Făgăraș, scor 28-25, după un meci mai dificil decât era de așteptat. La pauză gazdele au condus cu 13-12.

SCM Poli a avut de ”tras” în județul Brașov pentru a-și asigura prezența în play-off. Aparent ușor meciul a fost destul de complicat, mai ales prin prisma primei reprize. Imediat după pauză însă timișorenii au reușit să depășească trupa din Făgăraș, având și un avantaj de patru goluri.


Până la urmă, pe lângă golurile lui Marjanovic, au contat și intervențiile portarului Adam Savic, nu mai puțin de 15 la număr.

Gruparea alb-violetă s-a impus și și-a asigurat astfel prezența în primele opt cu două runde înainte de final. Victoria era necesară mai ales că Poli stă în următoarea rundă iar în ultima etapă a sezonului regular bănățenii se deplasează la Suceava.

SCM Politehnica (marcatori): Marjanovic 10 goluri, Milosevic 6, Lazarov 4, Fenici 4, Furak 3, Ștefan 1.

Pero Milosevic: ”Sunt foarte bucuros pentru prima parte a obiectivului nostru”

Antrenorul lui SCM Poli era încântat că a reușit și în acest sezon accederea în play-off cu Poli. Ediția trecută a adus bronzul în vitrina alb-violetă în condiții vitrege. ”Am făcut o repriză secundă fenomenală, cu toți băieții foarte buni în apărare. S-a văzut că atunci când Vuk Milosevic și Cristi Fenici nu joacă, echipa suferă și întâmpinăm dificultăți. I-am avut în lot și pe Lasica și pe Păiuș, cu probleme medicale încă neterminate; l-am folosit doar pe Păiuș cinci minute. Sunt foarte bucuros pentru prima parte a obiectivului nostru. E un rezultat excelent ținând cont de multitudinea de absențe cu care ne-am confruntat în ultimele săptămâni. E remarcabil că pentru al doilea an consecutiv suntem între primele opt echipe ale unui campionat ce devine din ce în ce mai puternic. Acum ne concentrăm, să mergem înainte cât vom putea de bine”, a declarat Pero Milosevic, tehnicianul lui SCM Poli. Formația de pe Bega ocupă locul 6 în Liga Zimbrilor, cu 35 de puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.