IMPOSIBIL de câștigat pentru SCM Politehnica Timișoara în deplasarea de la Turda....

IMPOSIBIL de câștigat pentru SCM Politehnica Timișoara în deplasarea de la Turda. Unde s-a decis partida care a repus Potaissa pe locul doi în clasament

0
DISTRIBUIȚI
Foto: turdanews.ro

Misiune grea avută de SCM Politehnica Timișoara în deplasarea din fieful locului trei al Ligii Naționale, AHC Potaissa Turda, care în cazul unei victorii ar fi urcat o treaptă în clasament. Acest lucru s-a și întâmplat, întrucât bănățenii nu le-au putut ține piept gazdelor de astăzi, care au prins elan în repriza secundă și au terminat cele 60 de minute la +6, scor final 31-25.

Țenghea a început între buturi pentru gazde, în timp ce pe pivot a fost Iancu, linia de nouă metri fiind formată din Adomnicăi, Amihăiesei, Lazăr, formația de start fiind completată de Thalmaier și de Pavel. Pero Milosevic l-a ales pe Daskalovski în poartă, Păiuș, Fenici, Vuk Milosevic, Santeiu pe pivot, posturile de extreme fiindu-le rezervate lui Marjanovic și Furak.

S-a mers de la egal la egal în primele trei minute. Cele două combatante s-au testat, Turda ținându-l la distanță pe Fenici, printr-o apărare 5+1, foarte avansată la coordonatorul Timișoarei. Potaissa Turda a preluat inițiativa și s-a distanțat la trei goluri, 7-5, moment în care Adomnicăi a fost eliminat, însă bănățenii nu au profitat de superioritatea numerică. Totuși, la cea de-a doua eliminare primită de jucătorii gazdelor, după o angajare foarte bună găsită de Fenici pentru Ștefan, care s-a întros cu Iancu în spate, SCM Politehnica s-a apropiat la un gol, după care a egalat la 11.

A urmat un moment greu al primei reprize pentru alb-violeții lăsați în trei jucători de câmp, Vuk Milosevic și Fenici fiind eliminați, iar Popa Andrei Robert, aflat pe banca de rezerve, văzând cartonașul roșu.


Ecartul de două goluri a fost refăcut, ca la pauză diferența să fie chiar de trei lungimi diferență pentru că Ștefan nu a fructificat pasa primită când se afla singur semicerc.

Revenirea de la cabine a stabilit diferența cea mai mare până la momentul respectiv, 16-12, dar echipa din capitala Banatului nu s-a lăsat, revenind la 18-17 când erau mai bine de 20 de minute până la final. În fine, lucrurile păreau mai roz, dar Vaidasigan a văzut două minute, Fenici a scăpat mingea, Savic, care a început a doua repriză, și-a salvat inițial colegii, câștigând un duel 1 la 1 de la șapte metri, însă Turda tot s-a dus la trei goluri, 20-17.

Marcaj strâns la Fenici, Santeiu ezită de pe semicerc

A urmat momentul în care s-a rupt jocul. Santeiu, cu două ratări de pe semicerc, a ratat șansă să-și readucă echipa la un gol. Cu Fenici luat om la om, jocul ofensiv al Timișoarei a suferit. De partea cealaltă, Cîntec a lansat două „ghiulele” în vinclu și a făcut 24-19 când era ceva mai puțin de jumătate de repriză. Time out-ul cerut de Pero Milosevic nu a avut vreun efect, astfel că Zacaciurin, pe contraatac, a mărit avantajul echipei sale.

Poli a punctat doar la capitolul estetic, după o aeriană centru-inter finalizată de Lazarov, pentru că diferența de pe tabelă a continuat să se mărească, 29-22 cu trei minute înainte de fluierul final. Final cu frâna de mână trasă iar Potaissa se impune cu 31-25, spre fericirea fanilor care au umplut sala din Turda.

Chiar dacă a pierdut, SCM Politehnica Timișoara se menține pe poziția a șasea a Ligii Naționale, având în buzunar calificarea în play-off. În următoarea etapă echipa de pe Bega va primi vizita lui CSM București, care a încheiat la egalitate întâlnirea de astăzi cu HC Odorhei, 29-29, în Capitală.

SCM Politehnica Timișoara: Santeiu 8, Lazarov 5, V. Milosevic 4, Fenici 4, Marjanovic 3, Furak 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.