Știi că politica românească s-a dus pe Apa Sâmbetei (de parcă nu era clar până acum) când cineva care apără o tabără rămâne fără argumente și încheie cu „da, al meu (ai mei) au făcut prostia X, dar să-i vezi pe ăilalți ce nașpa sunt!”
Problema e că tot eșichierul, de la stânga la dreapta (de parcă mai au vreo relevanță acești termeni în politica românească), e plin de penali, și hoți și proști, ca să aibă Țiriac de unde să aleagă, și atunci argumentul „da, dar uită-te la ăilalți” e valabil în ambele sensuri.
Trăim doar pentru moartea caprei vecinului, și în politică și în viața de zi cu zi, iar asta ne ocupă tot timpul. Echipa ta favorită de fotbal e de tot rahatul, dar rivalul a pierdut un meci important? Haha, ce fraieri. Politicianul pe care-l susții a încasat o condamnare de vreo trei ani pentru corupție? Lasă, că șmenarul celălalt a luat șase cu executare.
Dorm ai noștri în Parlament de 20 de ani? Uită-te că au și ăștia micii un adormit al lor.
E trist, dar adevărat, la asta am ajuns: când vreunul din tabăra cealaltă se dovedește că a comis-o în vreun fel sau altul, cei din prima tabără, nu mai puțin conadmnați, sar de cur în sus și arată cu degetul de parcă penalitatea rivalului ar scuza-o cumva pe-a lui. Dar nu, dracii mei politicienii, asta înseamnă doar că acum puteți merge împreună, de mână, încolonați doi câte doi, în aceeași celulă.
Și în loc să ducă la ceva constructiv, acest comportament de „ba’ p-a mă-tii” nu face decât să adâncească fisurile deja existente între o clasă politică de tot rahatul și un electorat împărțit în două: ori fanatic cu vreuna din părți și de neclintit, ori resemnat.
Iar pentru o clasă și o cultură politică sănătoasă (și pentru cruțarea caprei vecinului), acei resemnați, nehotărâți, trebuie convinși să vină la urne. Trebuie să le dăm curaj să poata ieși la vot celor care n-o fac, nu să-i arătăm cu degetul, cum au făcut-o mulți în ultima vreme. Adu-i în tabăra ta, nu-i înjura de mamă. Și, în primul rând, oferă-le ceva ce pot vota.
