Revolution Festival se transformă într-un eveniment non-stop de trei zile, cu un...

Revolution Festival se transformă într-un eveniment non-stop de trei zile, cu un line-up „hot”

0
DISTRIBUIȚI
Cea de-a treia ediţie Revolution Festival va avea loc în acest an, în perioada 1-3 iunie

Cea de-a treia ediţie Revolution Festival va avea loc în acest an, în perioada 1-3 iunie, în Timişoara, aducând laolaltă publicul ce împărtăşeste aceleaşi gusturi pentru muzica şi aventură. După ce ediţia de anul tecut a reuşit să strângă peste 15.0000 de oameni la Muzeul Satului Bănăţean, Revolution Festival se întoarce cu un nou concept şi o zi în plus în program, o experienţă completă reunită sub sloganul „Revolution Non-Stop!” Noul format va include şi workshop-uri, panel-uri deschise, spectacole moderne, afterparty-uri şi multe alte surprize.

Line-up-ul include deja douăzeci şi cinci de artişti ce se vor desfăşura în cele şapte zone ale festivalului. Eroii muzicii electronice Rudimental şi Sigala, legendele metal-ului Eluveitie, favoriţii publicului Dubioza Kolektiv şi celebrii DJ Dubfire şi Lee Buridge vor fi headlinerii line-up-ului ce răspunde tuturor gusturilor muzicale. Set-up-ul festivalului oferă oportunitatea unor experienţe unice, transformând muzeul într-o platformă pentru arta şi muzica pentru toţi cei care iubesc aventura şi distracţia. Zonele de concert vor include Scena Principală/Main Stage şi zona Xtreme ce se întoarce cu un nou concept şi unde vom avea ocazia să îi ascultăm live pe Dubioza Kolektiv (Bosnia şi Herţegovina) Eluveitie (Elveţia), legendarii GBH (Mrea Britanie), Infected Rain (Republica Moldova). Bleed Someone Dry (Italia), Last Hope (Bulgaria), alături de alte nume ce urmează să fie anunţate. Alte trupe şi artişti locali şi regionali ce se vor alătura line-up-ului de la Revolution Festival sunt Macanache şi The Putreds, Alternosfera, Şuie Paparude, BAB, All Friends Band etc.

Muzica electronică va putea fi ascultată pe patru scene, începând cu Scena Principală – Music Guru, ce va găzdui set-ul spectaculos al celor de la Rudimental (DJ set) şi show-ul de tip carnaval marca Sigala! Cei care îşi petrec nopţile în cluburi vor avea ocazia să danseze pana în zori la Electric Apex pe muzica celebrilor  Dubfire şi Lee Burridge.


Partenerii de la Sunwaves Festival vor aduce la Revolution unii dintre cei mai importanţi DJ ai lor, printre care Premiesku, Priku, Mahony, Dobrikan.

Fanii drum’n’bass nu au nevoie de prezentări atunci când vine vorba despre legendarii LTJ Bukem care vor fi acompaniaţi de duo-ul britanic Delta Heavy! Românii Gojira & Planet H vor aduce cu ei nebunia pe Scena Principală, alături de DJ-ul local K-Lu.  Rave-ul va atinge cote maxime la Gaia Trance zone, iar ritmurile vor fi înălţatoare pe scena drum’n’bass.

Continental Drifts, conceptul din spatele scenei Shangri-La Hell de la Glastonbury şi Club Dada de la Bestival îşi unesc forţele cu Revolution Festival pentru a aduce în exclusivitate pentru publicul de la Timişoara LUNATICA, Oraşul Revoluţionar – o municipalitate a nebuniei, zone diferite de artă, muzică, spectacole zilnice, workshop-uri şi performance-uri speciale de la AUĂLEU prezinta CIRCUS MUNDI şi multe alte show-uri cu invitaţi speciali şi surpize. Vor fi incluse şi zona reggae Zion Love ce va aduce cu sine energia pozitivă şi Cubalkan, acolo  unde veţi putea să simţiţi rimturile dansatorilor cubanezi şi cele latino până în zorii dimineţii.

Biletele pentru ediţia din acest an a Revolution Festival vor fi puse în vânzare luni, 27 martie, la ora 10.00, pe www.myticket.ro şi www.eventim.ro. Abonamentele Early Bird vor fi disponibile la preţul de 79 lei, urmând ca acestea să crească până la tariful Regular, de 99 lei. În ziua festivalului, abonamentele vor putea fi cumpărate cu 125 de lei, iar preţul unui bilet pentru o zi de festival va fi de 65 de lei. Intrarea la festival este gratuită pentru cei care deţin deja bilete pentru EXIT/EXIT Adventure.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.