Robu despre parcelele date liberalilor: „Cei ce îmi sunt mie colaboratori nu...

Robu despre parcelele date liberalilor: „Cei ce îmi sunt mie colaboratori nu sunt cetățeni de rangul doi și nu pot fi discriminați negativ”

1
DISTRIBUIȚI

Listele pentru atribuirea parcelelor gratuite pentru tinerii care vor să își construiască imobile în Timișoara sunt făcute corect, a dat asigurări astăzi primarul Timișoarei, Nicolae Robu. După ce presa locală a scris că pe lista cu tineri care vor beneficia de terenuri din partea primăriei se numără și fosta sa consilieră personală, Sanda Greblă, consilierul său personal Cătălin Iapă sau consilierul local Grigore Grigoroiu, dar și alte nume similare cu cele ale unor șefi de direcții din Primăria Timișoara, precum Rodica Aurelian, cea care conduce Serviciul de Resurse Umane, primarul a oferit o declaraţie pe această temă.

„Eu nici nu am văzut listele până în momentul de față, dar am aflat că s-au dat câteva nume în presă.


Despre câțiva știam, pentru că și-au exprimat bucuria că sunt pe un loc eligibil. Nu sunt cei ce lucrează în primărie, respectiv cei ce îmi sunt mie colaboratori nu sunt cetățeni de rangul doi și nu pot fi discriminați negativ. Nu își pierd din drepturi, sunt cetățeni cu drepturi egale în această țară și este nepermis să aibă un oricât de mic avantaj în raport cu alții. Nimeni nu a avut niciun avantaj, sunt criterii clare, eu am cerut o reanaliză a tuturor dosarelor înainte de a se face ierarhia tocmai pentru că am aflat că există un număr de dosare din partea unor angajați din primărie și am vrut să preîntâmpin anumite erori, erori nevoite, dar care ar fi putut fi interpretate în fel și chip și am cerut să se reverifice totul. Totul este stabilit pe bază de punctaj foarte clar pe baza unei grile adoptată de consiliul local și drept urmare, cine are de contestat ceva să depună contestație, contestațiile se analizează tot transparent. Până luni se pot depune contestații. S-a lăsat mai mult timp”, a declarat primarul Nicolae Robu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.