Rock la Mureş revine. Vezi când are loc o nouă ediție a...

Rock la Mureş revine. Vezi când are loc o nouă ediție a festivalului de la Periam Port

0
DISTRIBUIȚI
După o pauză de aproape 10 ani, Festivalul Rock la Mureș revine la Periam Port

După o pauză de aproape 10 ani, Festivalul Rock la Mureș revine! Organizatorii s-au apucat deja lucru, preconizându-se un eveniment care nu trebuie să lipsească din agenda iubitorilor de rock. În perioada 16 – 17 iunie, se pregătește cea de-a opta ediție a Rock la Mureș Festival. După o pauză de aproape 10 ani, evenimentul revine în forță, unde altundeva decât la Periam Port.

„În 2002 am pornit acest festival din nevoia de a evada din oraș, de a scăpa de poluare și de a ieși din monotonia de zi cu zi. Acum, la 15 ani de la prima ediție, această nevoie există în rândul oamenilor, poate mai mult ca niciodată.


Am văzut că vibe-ul și atmosfera Rock la Mureș încă trăiesc, chiar dacă ultima ediție a avut loc în 2008. Practic, Rock la Mureș nu s-a terminat niciodată, ci era doar în așteptarea unui nou capitol. Acum a venit momentul! Vrem să evadăm din nou și să ne bucurăm din plin de sentimentul de libertate, fie el chiar și pentru două zile”, au transmis organizatorii evenimentului.

Evenimentul are și sprijinul autorităților locale, respectiv Consiliul Județean Timiș și Primăria Periam. „M-am întâlnit cu foștii organizatori și am spus că încercăm să revigorăm puțin evenimentul Rock la Mureș, care este cunoscut nu doar aici în zonă. Este cunoscut și la Constanța, Cluj, București. Am găsit înțelegere și la Consiliul Județean, la Asociația de Turism. Noi suntem coorganizatori de data aceasta, noi, primăria, o să venim cu o sumă pe care o să o alocăm în buget și în funcție de aceasta vom vedea ce formații străine vor veni”, a spus Cornel Dumitraș, primarul din Periam. Respectând tradiția festivalului, Rock la Mureș va aduce în același loc rock, punk, hip-hop, reggae, drum’n’bass şi techno. Pregătirile pentru ediția din vara lui 2017 sunt în toi, iar în cel mai scurt timp se vor anunța și primele nume din line-up. De asemenea, pe site-ul www.rocklamures.ro și pe pagina de Facebook a festivalului se vor prezenta detalii importante despre programul evenimentului, activități, scene și nu numai.

Pe parcursul celor șapte ediții, Rock la Mureș a avut parte de concerte susținute de trupe precum: Anti-Flag, Dog Eat Dog, The Exploited, Ektomorf, Project Pitchfork, Divlje Jagoda, Das Ich, Metalspurhunde N.O.H.A, Șuie Paparude, O.C.S, Paraziții, Luna Amară și multe altele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.