Scriitorul Robert Şerban crede că Timişoara este în creştere, dar mai este...

Scriitorul Robert Şerban crede că Timişoara este în creştere, dar mai este mult de lucru. Ce spune despre lipsa forţei de muncă din vestul României VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Invitat aseară la emisiunea PRESSALERT LIVE, scriitorul Robert Şerban a spus că, pe baza lipsei forţei de muncă, ar fi benefică o migraţie selectivă a regugiaţilor. Totuşi, cei mai mulţi migranţi preferă, în mod evident, vestitul Occident, o adevărată Fata Morgana.

Există nevoie extraordinară de forţă de muncă. Dacă se va deschide robinetul iar migranţii vor putea să năvălească, va fi destul de complicat. Cât s-au făcut împărţirile din partea UE, României i s-au acordat cam 6.000 de oameni pe care ar trebui să-i primească. Dincolo de asta, în România este nevoie de forţă de muncă, nu de înaltă calificare. Va trebui să facem ceva, să găsim filtre, un mod de căutare, care va ţine de instituţiile statului. E o şansă pentru noi. În Timişoara am o mulţime de prieteni cu firme de construcţii şi care se plâng că nu au cu cine să muncească. Zoppas a trebuit să facă pasul spre Serbia pentru că în zona Jimboliei, Sânnicolau Mare, nu mai sunt oameni cu cine să lucreze.


E nevoie de mână de lucru peste tot”, a specificat scriitorul Robert Şerban.

În ceea ce priveşte exodul românilor în vestul Europei, invitatul PRESSALERT LIVE a declarat că „este imposibil să ţii minţile luminate în ţară, pentru că oferta pieţei de muncă din Occident e mult mai tentană. În primul rând cred că e altceva, în al doilea rând salariul e mult mai mare decât la noi”.

Acum, la începutul pregătirilor Timişoarei pentru anul 2021, când va fi Capitală Culturală Europeană, scriitorul Robert Şerban crede că oraşul se află pe un trend ascendent, chiar dacă mai sunt foarte multe lucruri de pus la punct. „Oamenii care vin din afara oraşului în spun că este fabulos, că le place. A fost băiatul lui Petre Stoica şi zicea că e absolut un oraş de care te îndrăgosteşti şi cred că Timişoara va fi mult mai seducătoare. În 2021 sper să fim mai buni decât a fost Sibiul, oraşul va avea doar de câştigat. Trotuarele sunt făcute prost, a fost o iarnă grea, magiunul care se pune în loc de bitum a fost decavat şi a rămas ceva sfărămicios”, a menţionat invitatul PRESSALERT LIVE.

Despre deciziile actualului Guvern de a mări salariile, jurnalistul timişorean a spus că „e ca şi cum eu vreau să îmi iau un Porsche, dar conştiinţa buzunarului îmi spune că e imposibil. Cam aşa mi se pare că funcţionează. Toţi spun că e hazardată promisiunea de mărire a salariilor, iar să te împrumuţi nu e o soluţie”, a concluzionat Robert Şerban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.