Se reiau lucrările pe Calea Martirilor. De când vor putea circula şoferii...

Se reiau lucrările pe Calea Martirilor. De când vor putea circula şoferii prin zona aflată în lucru

0
DISTRIBUIȚI
calea girocului
Calea Girocului va fi extinsă la patru benzi.

Începute în toamna anului 2016 şi sistate din cauza venirii iernii, lucrările la Calea Martirilor din Timişoara (Girocului) vor fi reluate de săptămâna viioare. Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a avansat şi un termen până la care şoferii ar urma să circule… pe asfalt.

„De marți se reiau lucrările pe Calea Girocului.


Ordinul de începere a lucrărilor este dat începând cu data de 14 și vor fi reluate lucrările și sper în două luni să se termine calvarul locuitorilor din zonă și a celor ce aveau de venit dinspre Giroc înspre Timișoara și invers. Se va circula pe asfalt în circa două luni și vreau să îi asigur pe locuitorii de pe străzile Gospodarilor, Apicultorilor, Cehov unde a fost deviată circulația pe parcursul lucrărilor și va mai fi pe parcursul acestor două luni, că imediat ce se va deschide circulația pe Girocului vom interveni pentru a repara aceste străzi care nu au rezistat traficului foarte intens, nefiind efectuate lucrările de asfaltare ale lor astfel încât să reziste la un astfel de trafic. La anul vom avea proiecte mai complexe pe aceste străzi și vom face și amenajări de trotuare, dar acum nu lucrăm pe investiții, ci pe reparații și, prin urmare, nu putem decât să dregem ce s-a stricat, nu putem să facem lucruri noi”, a declarat Robu.

Lucrările sunt executate de firmele SuperConstruct şi Electroechipament Industrial, iar şantierul ar urma să fie deschis circa doi ani de zile. Valoarea proiectului se ridică la 8 milioane de lei, fără TVA, bani de la bugetul local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.