Marius Pârjol, un kinetoterapeut din Timișoara, a devenit un adevărat model pentru micuții speciali, pe care-i ajută să iasă învingători în bătălia cu viața. O parte dintre copii demonstrează cu dizabilitatea poate fi învinsă, sunt adevărați campioni, urcând pe podium la concursurile la care participă.
Are șase ani, dar arată de cel mult patru. Elias, un băiețel slăbuț, cu părul blond, zâmbește timid din brațele mamei. Imediat, se îndreaptă spre mine și întinde mâna pentru a da noroc. Provocat de Marius, kinetoterapeut la Fundația de Abilitare “Speranța”, micuțul mă sărută pe obraz, iar zâmbetul lui e tot mai larg. Par lucruri banale, însă, pentru Elias a fost nevoie de ani întregi de terapie.
Gena dragostei
În jurul băiețelului, într-un hol al sediului în care își desfășoară activitatea ONG-ul din Timișoara, alți patru copii, însoțiți de părinți, cu trăsături asemănătoare cu ale lui Elias: aspect mongoloid, nas și urechi mici, gât scurt. Sunt copii speciali, născuți cu Sindrom Down, adică cu un cromozom în plus, din cauza căruia au și un retard mental. O modificare genetică nevindecabilă, dar cu ajutorul terapiei, copiii se pot recupera.
“Acel cromozom în plus e gena dragostei. Copiii cu Sindrom Down oferă dragoste, pentru că asta au”, explică o mămică a unui alt copil născut cu această modificare genetică. Trei dintre copii sunt invitați de Marius Pârjol într-o mică încăpere. Sala este viu colorată, iar pentru băieței a devenit a doua casă. Aici vin cel puțin de două ori pe săptămână pentru a face kinetoterapie sau pentru a participa la clubul de psihomotricitate. Cele două terapii îi ajută enorm în procesul de recuperare. Iar Marius pune mult suflet în ceea ce face, astfel că îi mobilizează, prin jocuri și glume, la fiecare ședință.
După câteva exerciții de încălzire, Timi – 12 ani, Cristi – 9 ani și Răzvi – 15 ani îl aud pe Marius, așezat în fața lor, că le spune “ nu știu”. Imediat, primii doi ridică din ambii umeri și repetă “procedura” de câteva ori. Este un alt exercițiu. Răzvi vine la terapie la Fundația de Abilitare “Speranța” de abia de jumătate de an, astfel că se descurcă mai greu. Mai are mult de recuperat.
După încălzire, urmează “traseul”, adică un fel de întrecere între cei trei copii, care devin adversari, însă aceștia se susțin unii pe alții. “Cristi, tu dai startul“, îi spune Marius băiețelului, care și începe să numere cu ochii ațintiți spre degetele de la mâna dreaptă. “O, do, tei, stat!”, rostește băiețelul. Imediat, Timi sare peste niște obstacole, se târăște, iar apoi sare pe o mini trambulină, timp în care se aude “Hai, Timi” și bătăi din palme ale celor doi concurenți. Între exerciții, au loc și “ședințe” de pupături.
“Repet tot timpul startul cu ei, ca să nu uite atunci când sunt în concurs. S-a mai întâmplat să participăm la competiții și copiii să se joace în apă, nu au realizat că sunt în timpul probei”, explică Marius Pârjol.
De altfel, evoluția lui Timi și a lui Cristi este fantastică, mulțumită și lui Marius. “Cu Cristi lucrez de cinci ani, iar cu Răzvi de doar șase luni, e o diferență foarte mare între ei. Când a venit prima dată, Cristi nu știa nici măcar să sară. Terapiile l-au ajutat mult, el toată ziua e pe drumuri, școală și după-masa terapii, în fiecare zi. Contează mult intervenția timpurie, pentru că acești copii pot reuși să aibă o viață independentă”, povestește Marius Pârjol.
Marius îi învață pe copii că nu există „nu pot”
Timișoreanul are 30 de ani și nu este doar un simplu kinetoterapeut pentru copii speciali, ci și prietenul lor, un adevărat model. Marius Pârjol a terminat facultatea în anul 2009, iar apoi a lucrat în școli și prin spitale, ca kinetoterapeut. În 2013, a primit o ofertă din partea directoarei Fundației de Abilitare “Speranța” din Timișoara: să fie kinetoterapeut pentru micuți cu deficiențe. Adică cu Sindrom Down, autism și paralizii cerebrale. A acceptat imediat, mai ales că iubește mult copiii. Acum, nu se vede făcând altceva, iar fața i se înseninează în momentul în care vorbește despre satisfacțiile pe care le are.
“Meseria asta e foarte frumoasă, pentru că ai multe satisfacții, iar eu zic că satisfacțiile sufletești sunt cele mai importante, mult mai importante decât cele materiale. Când vezi că un copil merge cu ajutorul tău, că evoluează, acestea sunt cele mai importante lucruri. Mă motivează, înseamnă că am făcut ceva pentru ei. Cred că ăsta e cel mai frumos lucru: să-i vezi pe copii fericiți”, ne povestește Marius Pârjol.
Kinetoterapeutul timișorean contribuie la recuperarea a 30 de copii speciali. Cel mai mic are doar câteva luni, iar cel mai mare, Mario, are 26 de ani. Pe lângă clubul de psihomotricitate și ședințele de kinetoterapie de la Fundația de Abilitare “Speranța”, Marius Pârjol îi ajută pe copii în procesul de recuperare și cu ajutorul terapiei prin apă și a înotului. Astfel, de dimineața până seara este tot pe drumuri, dar spune că nu simte cum trec orele, pentru că face totul cu plăcere.
“În această meserie, trebuie să ai foarte multă răbdare, trebuie să înțelegi fiecare copil, să înțelegi părinții. Important este să fie și părintele implicat în recuperarea copilului. Acum am foarte mulți copii micuți cu deficiențe.
Sunt copii de trei, cinci, șapte, nouă ani care nu-și țin capul, nu stau în fund, nu merg în patru labe, nu au echilibru, nu au coordonare. Eu mă ocup de dezvoltarea motorie a lor. Unii copii au Sindrom Down și atât, alții au mai multe boli, astfel că sunt mult mai afectați”, explică Marius Pârjol.
Dizabilitatea poate fi învinsă
Kinetoterapeutul timișorean este un “trainer de vis, prieten, model, antrenor, partener de joacă și coleg de echipă”, așa cum îl descrie mama unui băiețel cu Sindrom Down, astfel că toți copiii îl iubesc. Mai mult, Marius Pârjol nu doar că contribuie la recuperarea micuților cu nevoi speciale, dar a reușit să demonstreze că dizabilitatea poate fi învinsă. Astfel, o parte dintre copiii cu deficiențe au ajuns sportivi de performanță și obțin medalii la competițiile naționale sau internaționale la care participă. La înot, atletism, patinaj, și nu numai.
“Înotul l-am început cu copiii în scop terapeutic. Nici nu m-am gândit că o să-i învăț să înoate. Este un mare pas să bagi copilul în apă. Pe parcurs, am văzut că se poate mai mult și atunci am zis să încercăm să facem și performanță, să mergem și la competiții. La prima competiție, la înot asistat, am avut cei mai mici sportivi din concurs, doi copii cu Sindrom Down, de șase ani. Acum, mergem regulat la concursuri. Și sunt campioni, chiar mă mândresc cu ei”, ne povestește Marius Pârjol.
De altfel, în toamna anului trecut, trei copii cu dizabilități intelectuale, antrenați de Marius Pârjol, s-au întors de la competiția internațională “Special Olympics”, desfășurată în Ucraina, cu medalii de aur și argint, la înot. La concurs au participat 600 de copii cu dizabilități din opt țări. De asemenea, Marius a strâns fonduri pentru ca micuții să poată participa la tabere de schi în Polonia, de exemplu, sau la diferite concursuri de înot din țară.
“Este frumos ceea ce fac. Îmi place foarte mult, nici nu mă văd făcând altceva. Aș vrea să fac mai mult, dar nu am timp. Îmi doresc în continuare să particip cu copiii la competiții, să-i ajut să se recupereze, să fac cât mai multe pentru ei”, ne spune Marius Pârjol ce planuri are de viitor.
Nela Julei are 56 de ani și este mama lui Timi, de 12 ani, care are Sindrom Down. Timișoreanca povestește că băiețelul “nu are niciodată vacanță la terapii”, pe care le-a început de la vârsta de trei ani. “Știu că nu va fi niciodată un copil recuperat, dar îmi doresc să poată să se facă plăcut într-o colectivitate, iar Marius îl ajută foarte mult. Pentru mine, Timi e zahărul din ceaiul de dimineață. Este un dulce, mă motivează”, povestește Nela Julei.
Diana Țurcanu, o altă mămică a unui băiețel cu Sindrom Down, a fost atât de impresionată de evoluția copilului său încât i-a trimis o scrisoare emoționantă lui Marius Pârjol. “La clubul de psihomotricitate, Marius și echipa sa de învingători fac, la fiecare întâlnire, încă un pas către independență. Pentru el, implicarea a devenit un mod de viață. Marius Pârjol este picătura de apă vie care îi ajută pe acești copii să câștige bătălia cu viața. E un personaj fantastic într-o poveste cu final fericit. O poveste adevărată pe care noi o trăim cu emoție în fiecare zi și pentru care nu îi putem fi îndeajuns de recunoscători”, sunt rândurile care l-au făcut pe Marius să plângă de emoție.
Fundaţia de Abilitare „Speranţa” din Timișoara este o organizaţie neguvernamentală cu aproape 25 de ani de activitate în sprijinul copiilor cu nevoi speciale şi al familiilor acestora, având ca misiune includerea acestor micuți ȋn școli și grădiniţe obișnuite, precum și schimbarea mentalităţii și atitudinii faţă de ei. În cadrul fundației, lucrează șapte specialiști care oferă ședințe de logopedie, art-terapie, terapie prin muzică, kinetoterapie, cursuri de psihomotricitate, ergoterapie și intervenție psihologică. Pe perioada desfășurării de proiecte finanțate din diverse surse, ședințele de terapie oferite sunt gratuite.
Foto: Adrian Pîclișan
