Cornel Șuboni, unul dintre cei mai de seamă lutieri ai României și cunoscut violonist, s-a născut în 21 martie 1920 într-o localitate care se află astăzi pe teritoriul Banatului sârbesc. A urmat încă din copilărie studii de vioară, părinții săi dorind să-i dea o educație cât mai aleasă și mai completă, iar vioara a devenit marea pasiune a vieții sale. La doar 18 ani a dirijat corul mixt al liceelor „C.D. Loga” și „Carmen-Sylva”, fiind remarcat și încurajat să se ocupe de muzică de celebrul dirijor Ionel Perlea, care asistase la concert.
A urmat totuși cursurile facultății de electromecanică din cadrul Institutului Politehnic Timișoara, lucrând apoi ca inginer la fabrica de tramvaie. Nu a abandonat însă vioara, cântând ca prim-violonist într-o orchestră de amatori a medicilor, și a fost încurajat de dirijorul Mircea Popa, la îndemnul căruia a devenit, spre sfârșitul anilor ’50, violonist al Filarmonicii „Banatul”, în urma susținerii unui concurs.
Studii de luterie și experiențe de laborator
La vremea respectivă a avut prilejul de a cumpăra o vioară foarte bună, de maestru, dar după ce a scăpat-o într-o zi și s-a spart, s-a hotărât să facă studii de luterie ca să o repare singur. A citit tot ce se putea citi despre viori, era și o perioadă de glorie a filarmonicii în care veneau săptămânal muzicieni de renume cu instrumente pe măsură, pe care Cornel Șuboni a reușit să le studieze. Tot atunci a început și studiile acustice și a avut permisiunea de a face experiențe în laboratoarele Politehnicii. A făcut numeroase experiențe pentru teza sa de doctorat, iar printre cele mai interesante au fost cele făcute cu un arcuș mecanic pe care el însuși l-a construit, și care făcea ca sunetul să nu fie influențat de emotivitatea artistului.
A îmbinat studiile de inginerie cu cele consacrate tainelor viorii și devenit primul doctorand al filarmonicii timișorene. A lucrat 14 ani la teza sa de doctorat, intitulată “Cercetări despre bazele fizice și tehnice ale construcției viorii pentru atingerea parametrilor de bună calitate”, pe care a susținut-o la vârsta de 67 de ani.
Colecția de viori, donată Muzeului Banatului
După ce s-a angajat la filarmonică, a început să colecționeze tot felul de obiecte legate de viori.
Multe dintre acestea, a căror valoare nu mai era cunoscută, le-a găsit aruncate prin poduri și le-a adunat cu migală, înjghebând în casa lui un mic atelier, în care a reparat și vioara sa stricată, iar apoi multe altele. În 1975, cunoscutul violonist și lutier timișorean a lăsat moștenire Muzeului Banatului o impresionantă colecție care face posibilă reconstituirea întregii istorii a viorii și a secretelor acesteia, întreaga evoluție a acestui instrument de la copacul din pădure până la viorile maeștrilor italieni, considerate și astăzi un model de perfecțiune.
Obiectele din colecția lui Cornel Șuboni permit nu doar urmărirea evoluției istorice a viorii, prin prezentarea părților componente ale acesteia, ci și diferite tipuri de lacuri, uneltele artizanale ale lutierului, referiri la subtilități și taine de construcție, modalități corecte de restaurare, precum și falsuri și moduri de falsificare, căci lutierul timișorean a întocmit și minuțioase explicații pentru fiecare obiect.
Un muzeu unic în România
Prețioasa colecție cuprinde instrumente cu coarde din secolele XVIII-XIX, printre cele mai valoroase piese numărându-se o lăută orientală din secolele XIII-XIV, o viola d’abbraccio din secolul al XVI-lea sau o vioară marca Amati din 1616, provenită din localitatea italiană Cremona. Donația lui Cornel Șuboni a permis înființarea la Timișoara a unui adevărat muzeu al viorii, unic în România. Micul muzeu a fost amenajat în spații ale muzeului, până în a doua jumătate a anilor ’80, când conducerea de atunci a decis că expoziția nu are „mesaj național” și a fost demontată și împachetată.
Expoziția a fost reamenajată în anul 2000, la doi ani după moartea lui Cornel Șuboni, fiind completată și cu obiecte personale ale muzicianului lutier, printre care și exemplarul original al lucrării de doctorat. Expoziția postumă a fost însă de scurtă durată, căci sala de la Bastion care i-a fost destinată era cu totul improprie pentru a asigura buna conservare a obiectelor și o bună parte a pieselor s-a degradat.
După ce au fost abandonate o vreme în spațiul respectiv și au fost ținute sub lacăt, au fost din nou împachetate, și poate își vor găsi un loc de expunere într-un viitor imprecis, când se vor fi terminat lucrările de restaurare ale palatului Huniade și spațiul muzeal va fi reamenajat.
Surse foto: orizonturiculturale.ro
