Timișorenii, încurajați să se înscrie într-o bază de date a donatorilor de...

Timișorenii, încurajați să se înscrie într-o bază de date a donatorilor de sânge. Cum îi ajută pe cei care au nevoie urgent pentru a trăi

1
DISTRIBUIȚI

Timișorenii care doresc să facă o faptă bună sunt invitați de către studenții de la Universitatea de Medicină din oraș să se înscrie într-o bază a donatorilor de sânge. Astfel, cei care completează formularul de înscriere vor fi contactați în caz de nevoie să doneze sânge atunci când cineva solicită ajutor pentru o rudă sau un prieten.

“Cu toții știm că în ziua de azi, orice informație pe care dorim să o aflăm sau orice ajutor pe care avem nevoie să îl cerem se întâmplă într-un procent foarte mare pe Facebook. În cadrul EMSA-Timișoara am observat a fi în creștere postările în care lumea cere ajutorul altor oameni, cu scopul de a dona sânge pentru diferiți cunoscuți, aflați în stare critică la spital.


Astfel că, dorim să creăm o baze de date prin care donatorii de sânge să își ofere acordul pentru a putea fi contactați în vederea unei donații de sânge, atunci când EMSA-Timișoara descoperă un caz în care acestea sunt solicitate”, transmit inițiatorii proiectului.

Cei care doresc să doneze sânge trebuie să știe că pot face asta persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, femei cu greutate peste 55 de kilograme și bărbați cu greutate peste 60 de kilograme, care nu au suferit intervenții chirurgicale majore în ultimele șase luni și care nu au boli precum SIDA, hepatită, TBC, boli psihice sau de inimă.

În schimbul celor 450 de mililitri de sânge recoltați, donatorii primesc șapte bonuri de masă în valoare totală de 65 de lei, 50% reducere la RATT, pe luna respectivă, și o zi liberă.

Potrivit statisticilor, România se află printre ultimele locuri în ceea ce privește donarea benevolă de sânge, cu o populație donatoare de aproximativ 2%.

1 COMENTARIU

  1. Am sa ma inscriu si aici dar datele de contact sunt si la centru de transfuzii…in schimb nu am fost contactat niciodata! Sa inteleg ca nu e nevoie de donatori?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.