Amendarea revoluţionarului Vaida, subiect de interpelări în plenul CL Timișoara. Ce au...

Amendarea revoluţionarului Vaida, subiect de interpelări în plenul CL Timișoara. Ce au acuzat consilierii şi cine l-a apărat pe şeful Poliţiei Locale

0
DISTRIBUIȚI

Amenda de 900 de lei aplicată de Poliţia Locală revoluţionarului timişorean Corneliu Vaida, pentru că a insultat agenţii de la Poliţia Locală după ce a publicat pe Facebook o imagine cu vehiculele de serviciu parcate pe trotuarul din faţa sediului care blocau accesul pietonilor şi i-a numit pe poliţişti nesimţiţi nu a scăpat atenţiei consilierilor locali din Timişoara, care, ieri, în şedinţa de plen s-au arătat împotriva unor astfel de practici.

„Lumea e nerăbdătoare să vadă în Timişoara şi peste tot o poliţie locală eficientă. (…)Sunt suficient de multe lucruri care se întâmplă pe domeniul public care privesc cetăţeanul care să ofere o marjă de activitatea susţinută a Poliţiei Locale. Nu cred că este oportun, până la urmă sunt bărbaţi în uniformă, sunt bărbaţi care ar trebui să fie puternici, şi care sunt puşi să apere cetăţeanul, nu neaparat să se apere pe ei înşişi chiar şi ca instituţie atunci când sunt atacaţi. Consiliul Local, primarul, politicienii, consilierii sunt atacaţi permanent. Există limbaje diferite ale celor care fac aceste acuzaţii, sunt oameni care o fac cu eleganţă, alţii o fac mai abrupt. E şi o vorbă care spune că gura lumii nu poate fi astupată şi nici nu e bine să fie astupată.


Trăim totuşi în Timişoara. (..) Nu cred că este oportun să ne axăm pe amezi date pe Facebook. Sunt nenumărate lucruri care pot fi corectate de către Poliţia Locală. Cred că acel incident trebuie să fie primul şi ultimul din ceea ce înseamnă viaţa Poliţiei Locale din Timişoara”, a atenţionat consilierul local independent Adrian Orza.

Și consilierul PSD Ion Ardeal Ieremia a comentat şi el despre situaţia care a scandalizat opinia publică. „Dacă nu mă înşel, cuvintele pentru care domnul acela a fost amendat nici măcar nu sunt licenţioase. Întrebare mea este către organul competent: dacă eu folosesc aceste cuvinte aici şi acum sunt amendat? (n. r. – în sală se aflau şi şeful Poliţiei Locale şi agentul care l-a convocat pe Vaida la sediul poliţiei şi l-a amendat) Sunt amendat? Pentru că în mod evident indiferent de cine este amendat, dacă eu folosesc cuvintele pe care le-am citit, sunt cuvinte din dicţionar. Ele denotă o atitudine a persoanei căreia îi aparţin şi chiar dacă a greşit este libertatea lui. Revin cu o întrebare retorică, dacă eu folosesc aceste cuvinte acum, mă cheamă şeful Biroului Naval de la Poliţia Locală?”, a spus Ieremia.

Primarul Nicolae Robu a ţinut să intervină şi să răspundă în locul lui Dorel Cojan, pe care a spus public că nu îl va destitui din funcţia de director interimar al Poliţiei Locale din Timişoara.

„Nu vă mai cheamă. Eu am luat atitudine și publică. Am avut o discuție cu domnul director Cojan și vreau să încep prin a vă spune ce am spus atunci când subiectul era fierbinte. Domnul director a greșit atunci când a mers pe linia amendării personajului respectiv, chiar dacă amendarea s-a făcut pentru jigniri și nicidecum pentru mediatizarea acelei parcări făcute de către polițiști. Calitatea celui în cauză este demonstrată de cât de urât a manipulat în mass-media că a fost amendat pentru că a arătat că polițiștii locali încalcă legea parcând în locuri interzise. () Nu va mai fi cazul să se dea replici la calomnii sau la ijgniri. Trăim într-o societate în care libertatea de exprimare trebuie respectată și ca persoane publice trebuie să avem deschiderea să suportăm și jigniri și calorii”, a spus Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.