Atentat în Rusia: 11 morți și 45 de răniți spitalizați în explozia...

Atentat în Rusia: 11 morți și 45 de răniți spitalizați în explozia produsă în metroul din Sankt-Petersburg. Vezi cine a fost autorul atacului

0
DISTRIBUIȚI

Un atentator sinucigaș a fost responsabil pentru explozia de luni de la metroul din Sankt-Petersburg, a precizat o sursă judiciară pentru Interfax, citând o informație preliminară, transmite Reuters. Într-un nou bilanț publicat luni seara, transmis de aceleași agenții, preluate de AFP, serviciile antiteroriste ruse au anunțat 11 morți și 45 de răniți spitalizați, în explozie.

Un cetățean rus de origine kârgâză este suspectat că a provocat deflagrația violentă produsă luni la ora locală 14:40 (11:40 GMT) într-un tren care circula între două stații ale unei linii de metrou frecventate din Sankt-Petersburg, a anunțat marți un oficial kârgâz din domeniul securității, transmit Reuters și AFP.

„Autorul-kamikaze din metroul din Sankt-Petersburg (nord-vestul Rusiei) este un cetățean kârgâz, Akbarjon Djalilov, născut în 1995.


Probabil că el a obținut cetățenia rusă”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al serviciilor de securitate kârgâze, Rakhat Saulaimanov.

Pe de altă parte, potrivit Reuters, Comitetul de Securitate Națională din Kazahstan conlucrează cu serviciile de securitate ruse în ancheta privind atentatul de la Sankt-Petersburg. Autoritățile kazahe au precizat că autorul atacului nu provenea din Kazahstan.

Potrivit Serviciului Federal de Securitate rus (FSB), o explozie a avut loc la ora locală 14:40 (11:40 GMT) într-un tren care circula între două stații ale unei linii de metrou frecventate, ce traversează centrul orașului, Sennaia Ploșciadi și Tehnologhiceski Institut. Bilanțul provizoriu al atacului este de cel puțin 11 morți și 45 de răniți.

Comitetul de anchetă rus a anunțat la scurt timp după explozie că a deschis o anchetă privind un ‘act terorist’, precizând însă că ‘toate celelalte piste’ vor fi analizate.

Acest atentat, care nu a fost revendicat, intervine în contextul în care organizația Stat Islamic (SI) a lansat un apel la lovirea Rusiei după intevenția acesteia în sprijinul forțelor președintelui Bashar al-Assad în Siria, la finalul lui septembrie 2015.

Cel puțin 7.000 de cetățeni din fosta Uniune Sovietică, dintre care circa 2.900 ruși, s-au alăturat grupărilor jihadiste în Irak și Siria, în special Statului Islamic, conform FSB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.