
Formaţia austriacă Mynth a susţinut un concert în premieră în România joi seara, la Timişoara, evenimentul inclus în cea de-a 13-a ediţie a Cafékultour – Săptămâna cafenelelor, fiind unul cât se poate de apreciat de către spectatorii prezenţi.
Formaţia compusă din gemenii Giovanna și Mario Fartacek combină sunete provocatoare de trip-hop și electro – pop, iar diferitele nuanțe de melancolie sunt integrate în peisaje și mai apoi, pictate cu o voce delicată, în imagini sonore învăluitoare. Recitalul desfăşurat la Cuib d’Arte a pornit cu stângul, din cauza unor probleme tehnice, care au fost remediate însă în scurt timp. Pe parcursul spectacolului care a reuşit să aducă o savoare aparte pentru amatorii de electro – pop şi sound-uri actuale, cei doi au interpretat piese din albumul lor de debut Plaat II, iar la final au plusat cu o melodie care va fi inclusă în următorul disc al austriecilor, numită Mirrors.
„Influenţele noastre muzicale sunt foarte diferite. Mario a făcut parte dintr-o trupă de stoner – rock iar după ce a descoperit muzica celor de la Nine Inch Nails a devenit pasionat de muzica rock făcută cu sintetizatoare. Giovanna ascultă muzică pop de la Amy Winehouse la Lana Del Ray. Împreună am construit un soi de trip hop cu influenţe pop, cam aşa am descrie sound-ul nostru. Am început acest proiect acum doi ani şi am lansat discul nostru de debut în cursul anului trecut“, ne-au mărturisit artiştii austrieci.
Muzica trupei austriece a fost primită cu aplauze sincere de către cei prezenţi, iar melodiile cântate la Timişoara au avut accente din visteria unor artişti ca Portishead, Laurie Anderson sau Caribou. Piesa Mirrors, care a încheiat recitalul, a fost un amalgam reuşit de The XX şi Austra şi va apărea pe single în viitorul apropiat. „Noi trăim în Viena, unde e o scenă electro – pop care creşte văzând cu ochii. Cântăm în limba engleză în primul rând pentru că acest gen de muzică cere aşa ceva, dar şi datorită faptului că vrem să ne lansăm pe plan internaţional. Am fost nominalizaţi la premiile Amadeus Austrian Music Awards, la categoria Electronic/ Dance şi aşteptăm cu nerăbdare rezultatul juriului.
Suntem pentru prima oară în România. Am venit şase ore cu maşina până aici, am văzut Centrul oraşului care ni s-a părut foarte frumos şi am întâlnit oameni prietenoşi şi calzi. Ne-am bucurat foarte mult de primirea de care am avut parte aici“, ne-au declarat muzicienii.
Evenimentul a fost organizat de Lectoratul Austriac din cadrul Universității de Vest din Timișoara cu sprijinul Forumului Cultural Austriac din București, iar intrarea a fost liberă.
Cafékultour – Săptămâna cafenelelor continuă până duminică cu alte evenimente interesante. Astăzi, vineri, 7 aprilie, de la ora 21 la Aethernativ va avea loc un concert cu Thom Artway, sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 21 la Mansarda Bastionului Maria Theresia va avea loc spectacolul de dans „If Music Be The Blood of Love”, iar duminică 9 aprilie, de la ora 19 la Casa Artelor va fi o proiecţie de filme de desene de animaţie „O!PLA” (Polonia).
Foto: Vlad Bogdan